Cazul femeii care a luat foc la operaţie | Ministrul Sănătăţii: S-a diagnosticat greşit alergia la iod. Operaţia, făcută de un medic rezident

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a spus, marţi, că pacienta care a ars pe masa de operaţie de la Floreasca nu era alergică la iod, aşa cum a anunţat iniţial medicul Mircea Beuran, intervenţia fiind făcută de un medic rezident, un nou control urmând să fie făcut la spital.

4087 afişări
Imaginea articolului Cazul femeii care a luat foc la operaţie | Ministrul Sănătăţii: S-a diagnosticat greşit alergia la iod. Operaţia, făcută de un medic rezident

Cazul femeii care a luat foc la operaţie | Ministrul Sănătăţii: S-a diagnosticat greşit alergia la iod. Operaţia, făcută de un medic rezident

Ministrul Victor Costache a prezentat, marţi dimineaţa, rezultatele Corpului de Control al MS, cu privire la cazul unei femei care a luat foc în timpul unei intervenţii chirurgicale, la Spitalul Floreasca.

„S-a diagnosticat greşit alergia la iod. Nu este niciun element care să indice alergia la iod a pcientei. În ambele intervenţii a fost folosit o substanţă pe bază de etanol, cu risc conbustional major”, a explicat demnitarul.

Conform sursei citate, în raport apar şi alte nereguli în cazul de la Floreasca. Operaţia a fost făcută de un medic rezident, deşi în spital erau de gardă mai mai mulţi medici primari, care ar fi putut asista la intervenţie.

„Niciunul din medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în echipa de gardă. S-a intervenit la 9 dimineaţa, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident şi apoi de un medic specialist, chemat de acasă, în loc de medicii primari care erau de gardă în spital”, a subliniat Costache.

Mai mult, conform sursei menţionate, medicii rezidenţi trebuie să fie supravegheaţi în timpul operaţiilor, lucru care nu s-a întâmplat.

„M-a şocat întregul eveniment şi faptul că s-a pierdut un pacient din cauza acestei erori, care pleacă de la abecedarul chirurgical. (...)Am retrimis corpul de control la Floreasca”, a adăugat Costache.

O femeie de 66 de ani a ars pe masa de operaţie a Spitalului Floreasca şi, ulterior, a decedat.

Între timp, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) va efectua un audit la Spitalul Floreasca, pentru a verifica modul în care sunt implementate noile proceduri şi protocoale, după ce a fost suspendat procesul de acreditare a unităţii

Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că că Mircea Beuran a fost demis de la şefia Secţiei de Chirurgie din Spitalul Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unităţii arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Medicii, asistentele şi spitalul au primit amenzi de 30.000 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici