Concursuri sportive, lansări de carte şi concerte de muzică clasică, la Zilele oraşului Teiuş - GALERIE FOTO

Mii de persoane, majoritatea localnici, au participat, sâmbătă seara, la manifestările organizate în cadrul Zilelor Oraşului Teiuş, un eveniment de trei zile, în cadrul căruia s-au desfăşurat concursuri sportive, lansări de carte sau concerte de muzică clasică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

335 afișări
Imaginea articolului Concursuri sportive, lansări de carte şi concerte de muzică clasică, la Zilele oraşului Teiuş - GALERIE FOTO

Concursuri sportive, lansări de carte şi concerte de muzică clasică, la Zilele oraşului Teiuş - GALERIE FOTO

Vezi mai jos GALERIA FOTO

Direcţia 5, Ami şi Alex Velea au concertat sâmbătă la Teiuş, de Zilele Oraşului, iar sărbătoarea continuă duminică, în programul evenimentului figurând concerte de muzică populară cu artişti consacraţi şi ansambluri locale, foc de artificii, lansări de carte, parade populare şi premierea celor mai longevive cupluri din oraş.

Zilele oraşului au început vineri, de la ora 19.00, 70 de persoane participând la un marş pentru sănătate, care s-a încheiat la ora 14.00. Seara, circa 100 de iubitori de muzică clasică s-au bucurat de ”O călătorie în istoria muzicii”, susţinută de Cvartetul ”Ethos”, la Biserica”Coştei”, din Teiuş.

Sâmbătă, manifestările ocazionate de zilele oraşului au început la ora 8.00, cu întreceri sportive: şah, tenis de masă, fotbal, concurs de biciclete şi concurs de îndemânare auto, la care au luat parte peste 500 de tineri.

Cel mai impresionant a fost, probabil, concursul de îndemânare auto, care s-a desfăşurat în zona gării, într-un perimetru securizat. Toţi câştigătorii vor fi premiaţi duminică, pe scenă, în faţa teiuşenilor.

După-masa zilei de sâmbătă a fost dedicată elevilor Liceului Teoretic Teiuş, peste 150 dintre ei, din mai multe clase, susţinând activităţi artistice şi culturale, în faţa părinţilor şi prietenilor.

Seara a fost pentru iubitorii de muzică uşoară. Direcţia 5, Ami şi Alex Velea au urcat, rând pe rând, pe scenă şi au cântat la unison cu mii de persoane. Spre final, artista Ami a coborât între spectatori, iar o parte a profitat şi şi-a făcut un selfie. Alex Velea s-a lăsat puţin aşteptat, numele său fiind strigat de mii de persoane, timp de câteva minute.

Programul sărbătorii continuă duminică, la amiază, având loc un Te Deum urmat de pomenirea eroilor şi depuneri de coroane, iar mai târziu expoziţii şi lansări de carte.

Seara va fi dedicată iubitorilor de tradiţii şi muzică populară. De la ora 16.00, va avea loc o paradă a portului popular, iar o jumătate de oră mai târziu vor fi decernate premii de excelenţă pentru 11 cupluri care împlinesc, în acest an, 50 de ani de la căsătorie, dar şi pentru alte nouă cupluri considerate cele mai longevive din comunitate.

Totodată, vor fi acordate şi alte distincţii, persoanelor care, prin activitatea lor, au făcut cinste oraşului. Vor fi premiaţi şi elevii cu rezultate excepţionale.

Seara va fi încheiată cu spectacol şi muzică populară, pe scenă urmând să urce, rând pe rând, Asociaţia Dor Teiuşan, Ansamblul folcloric 60 Plus, Ansamblul folcloric Junii Târnavei, Ansamblul de dansuri populare Monica Stan Stremţ, Ansamblul comunei Jidvei, Asociaţia Cununa Fărăului, Dana Jurjuţ, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Anghel şi Suzana Toader. Zilele oraşului Teiuş, care au avut un buget de 100.000 de lei, se vor încheia la ora 23.00 cu un foc de artificii.

”Am vrut să ne promovăm oraşul, să arătăm că la Teiuş se face activitate sportivă şi culturală. Vreau să ne promovăm cu resursele noastre, să promovăm copiii şi tinerii noştri pentru că oraşul are un potenţial ridicat şi vreau să-l exploatăm ca atare. Am pus preţ pe activităţi culturale, sportive şi artistice, în limita bugetului nostru”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul oraşului, Mirel Hălălai.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici