Condiţiile de intrare în România de la 1 iunie. Liber la turism pentru persoanele vaccinate

Vaccinarea a fost introdusă printre condiţiile de intrare în România de la 1 iunie, fără carantină, indiferent de zona de risc de unde vine persoana, roşie, galbenă sau verde.

8431 afișări
Imaginea articolului Condiţiile de intrare în România de la 1 iunie. Liber la turism pentru persoanele vaccinate

Condiţiile de intrare în România de la 1 iunie

Potrivit hotărârii CNSU, se exceptează de la carantina de 14 zile, cetăţenii străini şi apatrizii vaccinaţi care sosesc în România din ţările terţe, indiferent de zona în care este încadrată ţara din care sosesc.

Se va aplica şi condiţionarea intrării în România în funcţie de statusul vaccinal, întrucât în lista verde figurează state terţe pentru care situaţia infecţiilor COVID nu este pe deplin cunoscută la nivel internaţional.

Care sunt cazurile exceptate de la carantină la intrarea în România: 

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în ţară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în ţară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară; 
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 3 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care vin în România din ţările/teritoriile de risc epidemiologic dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe ţări/teritorii fără risc epidemiologic
  • reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
  • persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;
  • membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
  • membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii, oficialii forurilor sportive internaţionale care organizează aceste competiţii, arbitrii delegaţi precum şi jurnalişti acreditaţi la aceste competiţii;
  • sportivii străini legitimaţi la cluburile din România care revin pe teritoriul ţării ca urmare a participării la o competiţie internaţională oficială a echipelor lor naţionale şi urmează a-şi relua activitatea sportivă la clubul la care sunt legitimaţi, cu condiţia ca aceştia să aibă încheiat un contract valabil cu un club sportiv din România;
  • echipele de filmare care desfăşoară activităţi profesionale pe teritoriul României în baza unui contract sau document doveditor al necesităţii prezenţei în ţară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); 
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
  • persoanele predate autorităţilor române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • angajaţii/reprezentanţii operatorilor economici din România care efectuează deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor contracte/acorduri comerciale, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), precum şi un document justificativ de participare la negociere sau contractul/acordul comercial semnat; 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici