CONFERINŢA MEDIAFAX - Colegiul Medicilor din România: Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie. Interzisă corespondenţa pe fiţuici

Medicii din spitale şi policlinici vor da pacienţilor, la externare, scrisoare medicală pentru doctorul de familie, şi nu "fiţuici scrise de mână", iar cei din privat pot redacta astfel de acte dacă au contract cu o casă de asigurări de sănătate, a spus vicepreşedintele CMR, Constantin Cârstea.

2678 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA MEDIAFAX - Colegiul Medicilor din România: Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie. Interzisă corespondenţa pe fiţuici

CONFERINŢA MEDIAFAX - Colegiul Medicilor din România: Scrisoarea medicală, obligatorie din 1 iunie. Interzisă corespondenţa pe fiţuici (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

"De la 1 iunie, vom afişa în cabinete obligativitatea scrisorii medicale după externarea din spital sau după finalizarea investigaţiilor din ambulatoriu. De asemenea, vom face precizarea că scrisoarea medicală eliberată de medicul din privat care nu este în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate nu este valabilă. Medicul de familie va colabora cu medicii de specialitate. Să nu plimbăm pacienţii între spital şi cabinet pentru că domnul profesor le-a dat o fiţuică scrisă de mână, în loc de scrisoare medicală. Pentru că se vor supăra şi vor spune cum noi, medicii de familie, să nu luăm în considerare fiţuica domnului profesor", a spus vicepreşedintele CMR, Constantin Cârstea, luni, la conferinţa Mediafax organizată la iniţiativa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Tot CMR se gândeşte să ceară o perioadă de graţie de şase luni pentru implementarea scrisorii medicale, timp în care cei care au rămas cu vechile obiceiuri "ale petecului de hârtie" să nu fie sancţionaţi.

"Doctorii din privat să afle că nu pot elibera scrisori către medicul de familie, dacă nu au contract cu CNAS, iar scrisoarea şi reţeta nu vor fi validate dacă nu a fost bifată rubrica scrisoare medicală şi reţetă", a mai spus vicepreşedintele CMR.

Cârstea a vorbit totodată despre modul în care ar putea fi făcută riscograma.

"Să poţi să faci o riscogramă trebuie să ai nişte criterii de încadrare într-o categorie terapeutică Aceasta se obţine prin examen clinic completat cu examen de laborator. Pentru examenul clinic, pot să fie elaborate nişte criterii care, automat, să fie bifate când au fost identificate, iar dacă există o suspiciune despre o altă afecţiune, completezi cu investigaţii de laborator, ca să lămureşti suspiciunea respectivă. După examenele clinice, poate fi o baterie de teste de laborator, importante pentru fiecare grup de afecţiuni. Este foarte important să ştim cât îşi poate permite, ce îşi poate permite statul. Riscograma trebuie să conţină o încadrare într-o categroie de boală", a adăugat Constantin Cârstea.

Conferinţa la care a vorbit vicepreşedintele CMR este organizată de agenţia Mediafax, la iniţiativa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, forul medicilor de familie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului de Familie, sărbătorită în fiecare an în 19 mai.

Marţi, 20 mai, în a doua zi a evenimentului, va avea loc o conferinţă specializată, dedicată medicilor de familie şi practicienilor din domeniul sanitar, unde aceştia vor putea afla noutăţi, vor primi sfaturi şi se vor instrui efectiv pentru a asigura cele mai bune servicii medicale.

Conferinţa este structurată pe două paneluri, cei interesaţi având posibilitatea să se înscrie la adresa: http://www.mediafaxtalks.ro/ziua-internationala-a-medicului-de-familie/inregistrare-participanti-27-2034.

Guvernul a aprobat, în 13 mai, pachetele de servicii medicale, de bază şi minimal, şi Contractul cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2014-2015. În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, noul pachet de bază, care intră în vigoare la 1 iunie, prevede vizite periodice la medicul de familie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici