Conflictul spontan de la Uzina Cocso-Chimică Arcelor Mittal Galaţi s-a încheiat

Conflictul spontan declanşat, miercuri, de o parte din muncitorii Uzinei Cocso-Chimice a Arcelor Mittal Galaţi s-a încheiat după ce administraţia le-a promis angajaţilor că le va oferi o compensaţie pentru pierderile financiare reclamate de o parte dintre ei.

32 afișări
Imaginea articolului Conflictul spontan de la Uzina Cocso-Chimică Arcelor Mittal Galaţi s-a încheiat

Protest spontan la ArcelorMittal Galaţi (Imagine: Mediafax Foto)

Aproape 200 de muncitori din primul schimb, de la ora 06.00, cât şi în cel de-al doilea, de la ora 12.00, au întrerupt lucrul, miercuri, nemulţumiţi de faptul că nu au fost plătiţi în timpul zilelor de grevă din aprilie, deşi a fost asigurat fluxul tehnologic.

De asemenea, o altă nemulţumire era legată de faptul că pe fluturaşul de salariu primit marţi în loc de majorarea salarială de 9 la sută promisă figura o sumă în dreptul căreia era trecut "avans concendiu de odihnă".

O delegaţie a muncitorilor a participat, miercuri la prânz, la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei şi a obţinut din partea acestora promisiunea că le va fi achitată o compensaţie în contul sumelor reclamate. Liderii sindicali susţin însă că muncitorii sunt în continuare nemulţumiţi de faptul nu li s-a avansat un termen ferm la care vor primi diferenţa salarială şi ameninţă că dacă administraţia nu le va plăti banii în câteva zile vor recurge la noi proteste.

Sindicatul Solidaritatea, care reprezintă 3.500 din cei 14.500 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi, a declanşat, în aprilie, o grevă generală care a fost oprită după două zile, după ce instanţa a decis că greva este ilegală. Printre cei peste o mie de participanţi la grevă s-au numărat şi angajaţi ai Uzinei Cocso-Chimice, o treime dintre ei asigurând însă fluxul tehnologic, conform legislaţiei referitoare la unităţile cu foc continuu.
Sindicatul Solidaritatea, care reprezintă 3.500 din cei 14.500 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi, a declanşat, în aprilie, o grevă generală care a fost oprită după două zile după ce instanţa a decis că greva este ilegală. Printre cei peste o mie de participanţi la grevă s-au numărat şi angajaţi ai Uzinei Cocso-Chimice, o treime dintre ei asigurând însă fluxul tehnologic, conform legislaţiei referitoare la unităţile cu foc continuu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici