Constanţa: Trafic feroviar afectat după ce trei vagoane au deraiat

Traficul feroviar între staţiile Medgidia şi Dorobanţi din judeţul Constanţa a fost reluat pe un fir, joi, în jurul orei 13.00, după ce a fost întrerupt timp de aproape zece ore în urma deraierii vagoanelor unui tren.

133 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Trafic feroviar afectat după ce trei vagoane au deraiat

Constanţa: Trafic feroviar afectat după ce trei vagoane au deraiat (Imagine: Mediafax Foto)

Traficul feroviar în zona localităţii Medgidia a fost întrerupt după ce, joi dimineaţă, mai multe vagoane ale unui tren încărcat cu calcar care traversa un pod de pe o linie industrială au deraiat, două dintre ele prăbuşindu-se peste o linie de cale ferată aparţinând CFR.

Directorul Diviziei "Infrastructură" din cadrul Regionalei CFR Constanţa, Dorin Maier, a declarat că incidentul s-a petrecut joi dimineaţă, la ora 03.30, pe o linie industrială care aparţine societăţii Rompetrol.

Un tren de marfă al societăţii Unifer Trans, care avea în componenţă 35 de vagoane încărcate cu calcar pentru SC Lafarge Medgidia, a suferit o defecţiune în timp ce traversa un pod, iar trei vagoane au deraiat. Două dintre acestea s-au prăbuşit de pe pod, de la o înălţime de aproximativ 20 de metri, şi au căzut peste Magistrala CF 800 Bucureşti - Constanţa.

În cădere, vagoanele au rupt firele de contact de pe Magistrala CF 800, iar doi stâlpi de susţinere a firelor s-au rupt.

Un incident similar a avut loc şi miercuri, pe aceeaşi linie a Rompetrol, când un vagon de la un alt tren de marfă a deraiat, dar fără să afecteze liniile Regionalei CFR Constanţa.

Dorin Maier a mai declarat că la faţa locului s-au deplasat specialişti ai CFR Infrastructură şi ai Rompetrol Logistic, care au reuşit scoaterea celor două vagoane de pe linia de cale ferată şi au îndepărtat calcarul de pe terasament.

Întreaga operaţiune, care implică repunerea liniei rupte sub tensiune, va dura cel puţin până în jurul prânzului. Până când linia de contact va fi repusă sub tensiune, trenurile vor circula cu locomotive Diesel, au mai precizat sursele citate.

Aproximativ 600 de călători au fost afectaţi din cauza accidentului

Aproximativ 600 de călători au fost afectaţi de măsura opririi traficului feroviar, ca urmare a deraierii vagoanelor trenului de marfă.

Potrivit directorului Diviziei "Călători" din cadrul Regionalei CFR Constanţa, Gabriel Ţăranu, până la ora transmiterii acestei ştiri cinci trenuri - trei care mergeau spre Constanţa, de la Suceava, Iaşi şi Feteşti şi două garnituri care mergeau spre Bucureşti şi Buzău - au avut de suferit din cauza acestui accident.

Pasagerii din aceste trenuri au fost preluaţi de autobuze şi transbordaţi între cele două staţii, de unde şi-au putut continua călătoria tot cu trenul.

"În total, aproximativ 600 de persoane au fost transportate între cele două staţii cu autobuze”, a spus Gabriel Ţăranu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici