Contractele a zece salariaţi de la Agenţia de Încasare Giurgeni, suspendate pentru posibile fraude

Directorul general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga, a suspendat contractele individuale de muncă a 10 salariaţi din cadrul Agenţiei de Încasare Giurgeni, cercetaţi disciplinar pentru posibile fraude.

102 afișări
Imaginea articolului Contractele a zece salariaţi de la Agenţia de Încasare Giurgeni, suspendate pentru posibile fraude

Contractele a zece salariaţi de la Agenţia de Încasare Giurgeni, suspendate pentru posibile fraude (Imagine: Northfoto/Mediafax Foto)

"Urmare aspectelor sesizate în mass-media privind posibile fraude săvârşite în cadrul Agenţiei de Încasare Giurgeni, conducerea CNADNR prin domnul director general Narcis Ştefan Neaga a luat măsura suspendării contractelor individuale de muncă a zece salariaţi din cadrul AI Giurgeni, care în prezent sunt cercetaţi disciplinar", se arată într-un comunicat al companiei.

Contractele individuale de muncă ale celor 10 salariaţi sunt suspendate pe durata cercetării prealabile.

Ştirile ProTV au relatat recent despre fraude masive la staţiile de taxare de pe podurile Giurgiu şi Giurgeni, unii angajaţi ajungând să ridice mii de euro după o singură tură, luând bani de la şoferi şi eliberând bonuri fictive.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici