Contre Tudorel Toader - Augustin Lazăr pe tema protocoalelor. Procurorul general: Au fost scăpări/ Şi am zis: Doamne, Dumnezeule, asemenea inginerie nu este posibilă!

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi procurorul general Augustin Lazăr s-au contrat, miercuri, la interviul pentru un nou mandat la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pe tema protocoalelor dintre Ministerul Public şi SRI.

1696 afişări
Imaginea articolului Contre Tudorel Toader - Augustin Lazăr pe tema protocoalelor. Procurorul general: Au fost scăpări/ Şi am zis: Doamne, Dumnezeule, asemenea inginerie nu este posibilă!

Contre Tudorel Toader - Augustin Lazăr pe tema protocoalelor. Procurorul general: Au fost scăpări/ Şi am zis: Doamne, Dumnezeule, asemenea inginerie nu este posibilă!

Redăm dialogul dintre ministrul Justiţiei şi procurorul general pe tema protocoalelor încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Serviciul Român de Informaţii:

Toader: Îmi trimiteaţi pe 20 martie 2018 un protocol din 2009, care nu avea ultimele două pagini, sigur nu ştiam cine l-a semnat, v-am sunat, mi-aţi zis că s-a pierdut, l-am găsit la CSM şi apoi a ajuns la mine. Spuneaţi atunci aşa, încerc să citesc acum: Doamne, Dumnezeule, cum să facem noi astfel de inginerii? După care s-a dovedit că nu a existat doar un protocol, au existat mai multe, s-a dovedit că v-aţi exprimat disponibilitatea de desecretizare a celui care era în funcţie, ăla din 2009, şi a apărut ulterior ăla din 2016, eu sigur mi-am pus întrebarea: Cum e posibil ca un procuror general să spună şi că..., contrar realităţii? Ce părere aveţi?

Lazăr: Am încă o memorie foarte bună şi şi înregistrarea a apărut. Discuţia era despre pretinse echipe complexe sau mixte sau cam aşa ceva era discuţia acolo. Eu la asta m-am referit.

Toader: Vorbeam strict de existenţa protocolului. După aceea..

Lazăr: Vă rog frumos, toată discuţia a pornit de la pretinsa existenţă a unor echipe mixte în protocoale, care echipe amestecă funcţiunile procesuale. Şi eu mi-am exprimat indignarea că dacă cineva a făcut una ca asta a încălcat funcţiunile procesuale, nu este legal. Şi am zis: Doamne, Dumnezeule, asemenea inginerie nu este posibilă! Şi mergem în continuare pe protocoale.

Toader: Pentru că noi vorbeam de simpla existenţă a protocoalelor. Vorbeam de faptul că au existat ..

Lazăr: Decizia Curţii Constituţionale ne spune aşa, că al doilea protocol din 2016 respectă exigenţele constituţionale, însă sunt trei termeni care prin modul cum sunt redactaţi, pot să permită şi ăia nu sunt în regulă şi sunt de acord cu Curtea Constituţională, dar protocolul este valabil.

Toader: Îmi răspundeţi, vă rog? Răspundeţi la întrebare. Spuneţi că l-aţi semnat, citind ultima frază care vă asigură că respectă legea şi nu aţi citit restul?

Lazăr: Nu era ultima frază, era prima frază.

Toader: Şi restul nu l-aţi citit?

Lazăr: Domnule ministru, ştiţi de ce a fost semnat numai în decembrie?

Toader: Pe restul l-aţi citit?

Lazăr: Numai puţin. Ştiţi de ce a fost semnat în decembrie? Din martie? Pentru că acest protocol a fost discutat şi răsdiscutat ca să aibă dispoziţiile legale. L-am analizat şi am reformulat de mai multe ori ...

Toader: Nu vorbim de alţii care l-au citit şi l-au analizat, vorbim de dumneavoastră.

Lazăr: Eu l-am reformulat, nu numai că l-am citit.

Toader: Ah, l-aţi îmbunătăţit.

Lazăr: L-am îmbunătăţit.

Toader: Şi nu aţi adăugat pasajele alea neconstituţionale.

Lazăr: Nu, alea erau. Au fost nişte scăpări, dar noi ne-am gândit.... Spre exemplu, faptul de a comunica operatorului de informaţii ce s-a ales de sesizarea pe care a făcut-o în termen de 60 de zile, noi ne-am gândit că este o informare normală, cum se face la orice petiţionar, în 30 de zile, dacă s-a adresat unei instituţii. Eu aşa m-am gândit. CCR apreciază că cineva ar putea să interpreteze altfel şi să facă cel mai probabil un raport către operatorul de informaţii, ceea ce ar fi corect. Noi nici nu ne-am gândit la aşa ceva.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici