Copiii mai mici de 10 ani ar putea intra gratis în ştrandurile din Capitală

Primarul general Sorin Oprescu a declarat că municipalitatea are în vedere găsirea unor soluţii pentru ca la ştrandurile din Bucureşti să aibă acces gratuit copiii cu vârste de până la 10 ani.

4514 afișări
Imaginea articolului Copiii mai mici de 10 ani ar putea intra gratis în ştrandurile din Capitală

Copiii mai mici de 10 ani ar putea intra gratis în ştrandurile din Capitală (Imagine: Mediafax Foto)

"Se poartă discuţii la nivelul primăriei pentru a se găsi o sopluţie, astfel încât copiii, cu vârsta cuprinsă între 0 şi 10 ani, să aibă accesul gratuit în ştrandurile administrate de municipalitate", a declarat primarul Sorin Oprescu, care a vizitat ştrandul "Ciurel" din Crângaşi.

Acesta a precizat că, deşi nu a mai fost de opt ani în ştrandul din Crângaşi, condiţiile sunt de nivelul anului 2008.

Edilul şef al Capitalei a declarat că lucrările de finalizare a două dintre bazinele ştrandului vor fi gata până la sfârşitul acestui an.

Ştrandul Crângaşi (Dâmboviţa), cunoscut sub denumirea de Ciurel, are trei bazine pentru adulţi şi două bazine pentru copii, fiind deschis non-stop pe toată perioada estivală.

De asemenea ştrandul deţine două terenuri de fotbal, un teren de tenis şi trei tobogane pentru copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici