Prima pagină » Social » Copil rătăcit pe o plajă din Constanţa, găsit de jandarmi la un kilometru de locul în care se aflau părinţii lui

Copil rătăcit pe o plajă din Constanţa, găsit de jandarmi la un kilometru de locul în care se aflau părinţii lui

Un copil în vârstă de 10 ani, care s-a rătăcit, sâmbătă, pe plaja din cartierul Faleză Nord din Constanţa, a fost găsit de jandarmi la un kilometru distanţă de locul în care se aflau părinţii lui.
Copil rătăcit pe o plajă din Constanţa, găsit de jandarmi la un kilometru de locul în care se aflau părinţii lui
17 aug. 2019, 18:24, Social

Jandarmii din Constanţa au fost sesizaţi, sâmbătă, că un copil în vârstă de 10 ani s-a pierdut pe plaja din cartierul Faleză Nord. Imediat, două echipaje au pornit în căutarea lui, reuşind să îl găsească la aproximativ 1 kilometru de locul unde erau părinţii.

Băiatul era foarte speriat şi le-a povestit jandarmilor că a plecat să se plimbe şi nu a mai ştiut să se întoarcă în zona unde făcea plajă alături de familie.

Oamenii legii l-au dus pe copil înapoi, în locul unde se aflau părinţii lui.

Recomandarea video