Coronavirus în România. Peste 1.800 de cazuri noi şi 15 decese

Peste 1.800 cazuri noi de persoane bolnave cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 573 mai puţine faţă de vineri, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii. Au fost raportate 15 decese.

134 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în România. Peste 1.800 de cazuri noi şi 15 decese

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 573 mai puţine faţă de ziua anterioară. 341 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 135 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.203 cu 136 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 176 persoane, cu 15 mai puţine faţă de ziua anterioară.

Din cei 176 pacienţi internaţi la ATI, 150 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 277 sunt minori, 275 fiind internaţi în secţii, cu 23 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 2 la ATI, cu 3 mai puţini faţă de ziua anterioară.

Până astăzi, 66.766 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 02.09.2022 (10:00) – 03.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (7 bărbaţi şi 8 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 15 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

14 dintre pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi iar 1 pacient nu prezenta comorbidităţi.

Dintre cei 15 pacienţi decedaţi, 4 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.803 teste RT-PCR (1.859 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 944 la cerere) şi 9976 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.435.062 teste RT-PCR şi 11.274.806 teste rapide antigenice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici