Crima din Primăverii: Trupurile Cristinei Verona şi mamei acesteia nu au fost încă ridicate de la INML

O persoană din familia Cristinei Verona s-a prezentat, vineri, la Institutul de Medicină Legală pentru întocmirea formalităţilor privind decesele, dar trupurile fostei jurnaliste şi mamei acesteia nu au fost ridicate, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al INML, George Cristian Curcă.

1259 afișări
Imaginea articolului Crima din Primăverii: Trupurile Cristinei Verona şi mamei acesteia nu au fost încă ridicate de la INML

Crima din Primăverii: Trupurile Cristinei Verona şi mamei acesteia nu au fost încă ridicate de la INML (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Directorul medical al Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici" a spus că trupurile celor două femei nu au fost ridicate până la ora 13.00, dar vineri dimineaţă s-a prezentat o persoană din partea familiei, pentru întocmirea formalităţilor.

"Noi am terminat necropsia şi recoltarea probelor în vederea efectuării testelor toxicologice. Cadavrele puteau fi ridicate încă de miercuri, după necropsie. La INML s-a prezentat vineri o persoană din partea familiei, pentru formalităţi", a precizat George Cristian Curcă.

Directorul medical al INML a mai spus că persoana din familia Cristinei Verona a ridicat documentele privind decesul celor două femei.

Cristina Verona (44 de ani) şi mama acesteia, Elena Pârvulescu (77 de ani), au fost găsite decedate, marţi seară, în locuinţa lor din cartierul Primăverii din Bucureşti.

Concluziile criminaliştilor şi legiştilor au fost că Elena Pârvulescu a murit "în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică", iar fosta jurnalistă a murit "prin asfixie prin spânzurare".

"Autopsiile efectuate în data de 06.07.2011 au reliefat faptul că moartea persoanei de 77 de ani a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin obturarea orificiilor oro-nazale şi comprimare toracică, în timp ce moartea persoanei de 44 de a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice prin spânzurare; decesul celor două persoane s-a produs în urmă cu 4-5 zile", se arăta într-un comunicat de presă de marţi al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

În apartamentul în care locuiau cele două femei nu au fost găsite urme de răvăşire şi de efracţie, uşa de acces fiind încuiată, din interior, potrivit Parchetului Capitalei.

Anchetatorii implicaţi în cazul jurnalistei Cristina Verona susţin că, din datele adunate până acum atât de procurori cât şi de poliţişti şi legişti, unica ipoteză care "rămâne în picioare" este cea a omorului urmat de suicid.

"Se pun foarte multe întrebări, se ridică foarte multe probleme, care însă, din punctul nostru de vedere, nu au relevanţă în anchetă. Considerăm deja, din datele pe care le avem până la acest moment, că avem de-a face cu un caz, să-i spunem clasic, de omor urmat de sinucidere. Nu există niciun alt element care să ne ducă spre vreo altă variantă", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, care are o experienţă de 13 ani la Serviciul Omoruri din instituţie.

Sarca a spus că, până la acest moment, poliţiştii nu au citat eventuali martori pentru a-i audia.

"Mărturiile pe care le-am auzit până acum sunt puţin relevante cauzei. Starea de sănătate fizică şi psihică a victimelor nu este un element esenţial în acest moment al anchetei, astfel că toate speculaţiile pe această temă nu îşi au rostul. În plus, nicio supoziţie cu privire la starea psihică a fostei jurnaliste nu este confirmată de vreun act medical", a declarat Sarca.

Ea a mai spus că, spre sfârşitul lunii trecute, Cristina Verona a luat legătura cu Poliţia, după ce a mers la o secţie din Capitală intenţionând să reclame un presupus furt de identitate pe Internet.

"Într-adevăr, a mers la o secţie, a spus că vrea să depună o plângere pentru un furt de identitate pe Internet, a început să scrie dar, la un moment dat, a renunţat şi a plecat, luând cu dumneaei şi hârtia pe care începuse să-şi scrie declaraţia. Este un detaliu care însă nu pare relevant pentru noi în acest moment. Într-un caz de omor avem de-a face cu o victimă şi un făptuitor, iar din punctul nostru de vedere, din ce ştim până în acest moment, în acest caz este vorba de omor urmat de sinucidere", a mai spus Diana Sarca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici