Cristian Preda: Şefa SGG a dat dovadă de o aroganţă intolerabilă. Cer demiterea ei urgentă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda cere demiterea urgentă a şefei SGG, Daniela Andreescu, apreciind că acest gest este cerut de decenţă, având în vedere "aroganţa intolerabilă" a răspunsurilor acesteia la întrebările care i-au fost adresate.

452 afișări
Imaginea articolului Cristian Preda: Şefa SGG a dat dovadă de o aroganţă intolerabilă. Cer demiterea ei urgentă

Cristian Preda (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Cred că Daniela Andreescu nu e singurul membru al PDL care poate asuma şefia Secretariatului General al Guvernului. Aroganţa răspunsurilor formulate de D. Andreescu la întrebările care i-au fost adresate este intolerabilă", scrie Preda pe blogul său.

El preciează că nu este vorba doar despre o problemă legală, ci şi despre "o problemă de etică publică".

"Secretarul general al Guvernului avea datoria de a lămuri simplu şi clar ce i s-a reproşat, nu de a tortura limba juriştilor pentru a machia interese private. Decenţa cere înlocuirea Danielei Andreescu de urgenţă", consideră Cristian Preda.

Problemele legate de un eventual conflict de interese legat de secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, în cazul spaţiilor RA-APPS cedate membrilor familiei acesteia trebuie clarificate atât de persoana în cauză, dar şi de Agenţia Naţională de Integritate, consideră premierul Emil Boc.


Solicitat miercuri seară de jurnalişti să se pronunţe în cazul secretarului general al Guvernului, premierul a arătat că răspunsurile trebuie formulate atât de persoana în cauză, dar şi de ANI.

"Secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, va face toate precizările. Şi ANI trebuie să răspundă la aceste întrebări", a spus Boc, aflat în Israel.

Spaţiul RA-APPS din strada Matei Basarab, despre care şefa SGG Daniela Andreescu susţine că ar găzdui doar o asociaţie non-profit din care face parte şi soţul său, Aurel Teodorescu, este de fapt şi sediul firmei acestuia, Huntfish Delta SRL, care desfăşoară activităţi economice.


Iniţial, la adresa din strada Matei Basarb numărul 71 se afla sediul Clubului de pescuit sportiv Delta Fishing, asociaţie fără scopuri patrimoniale, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

În septembrie 2010, soţul Danielei Andreescu, Aurel Teodorescu, a înfiinţat firma Huntfish Delta SRL, în care este acţionar, alături de Clubul de pescuit sportiv Delta Fishing, deţinând 51% din părţile sociale.

Conform datelor de la Registrul Comerţului, atât clubul, cât şi firma nou-înfiinţată au acelaşi sediu, strada Matei Basarb numărul 71, bloc L111 A, sector 3. Huntfish Delta SRL are ca obiect de activitate "alte activităţi sportive", are un salariat, iar bilanţul pe 2010 indică venituri totale de 3.585 lei, cheltuieli totale de 20.854 lei şi datorii de 181.103 lei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici