CSAT: Numărul militarilor români care vor participa la misiunile din exterior creşte în anul 2019. Planul de înzestrare al Armatei, aprobat

Numărul militarilor români care vor participa la misiunile din exterior creşte în anul 2019 cu 127 de oameni, au decis miercuri membrii CSAT. O altă decizie este legată de planul de înzestrare al Armatei pentru perioada 2019-2028.

515 afișări
Imaginea articolului CSAT: Numărul militarilor români care vor participa la misiunile din exterior creşte în anul 2019. Planul de înzestrare al Armatei, aprobat

CSAT: Numărul militarilor români care vor participa la misiunile din exterior creşte în anul 2019. Planul de înzestrare al Armatei, aprobat

Programele de înzestrare esenţiale destinate să asigure interesele de securitate ale statului român se referă, în principal, la transportoarele blindate pentru trupe, autoturismele de teren blindate şi neblindate de tip uşor, avionul multirol al Forţelor Aeriene, sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare, vânătorul de mine, corveta multifuncţională, elicopterele de transport personal şi cele echipate cu sisteme de salvare-evacuare medicală, anunţă Administaţia Prezidenţială.

TITLURILE ZILEI

Prima temă dezbătută în şedinţa CSAT a fost Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019-2028.

Un alt subiect inclus pe ordinea de zi a fost analiza şi aprobarea Planului de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care vor fi trimise în misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019.

Astfel, 1.902 militari din Armata României vor participa, anul viitor, la aceste misiuni şi operaţii, în creştere cu 127 militari faţă de anul 2018.

Forţele Ministerului Afacerilor Interne, care vor participa în anul 2019 la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, vor fi în număr de 759 de militari şi poliţişti.

"Efortul principal rămâne, în continuare, participarea cu forţe şi mijloace la operaţia NATO din Afganistan - Resolute Support Mission (RSM), precum şi menţinerea contribuţiei naţionale la asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO în cadrul Grupului de Luptă dislocat în Polonia, concomitent cu menţinerea participării la operaţiile NATO KFOR şi EUFOR ALTHEA, din teatrul de operaţii din Balcanii de Vest", se menţionează în comunicatul de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

În plus, în anul 2019, un detaşament de elicoptere militare va participa, pentru prima dată, la misiunea multidimensională integrată ONU de stabilizare din Republica Mali, desfăşurând operaţii de evacuare medicală, transport de trupe şi echipamente, precum şi asigurarea suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară.

În cadrul şedinţei CSAT, a fost analizat şi aprobat Conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est.

Iniţiativa s-a dezvoltat în contextul în care ţările membre NATO au adoptat la Summitul NATO de la Bruxelles, din 11-12 iulie 2018, cel mai mare plan de reîntărire a apărării colective, reliefând importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune.

În acelaşi context, membrii Consiliului au analizat şi aprobat înfiinţarea Comandamentului Apărării Cibernetice.

Înfiinţarea acestui comandament, în subordinea Statului Major al Apărării, va permite realizarea unei structuri funcţionale de nivel strategic, capabile să gestioneze şi să răspundă rapid la ameninţările cibernetice, pe timp de pace, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, la declararea stării de mobilizare şi a stării de război, arată documentul menţionat.

Totodată, a fost aprobat Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2019, principalul document de lucru al Consiliului, necesar realizării obiectivului constituţional cu care este învestit, respectiv organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale.

La finalul şedinţei, au fost avizate şi propunerile de buget pentru anul 2019 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici