Cum a ajuns un român, la 18 ani, cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia: ”Îmi iubesc ţara, mă voi întoarce”

Mihai Alexandru Rădoi este cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia. Are 18 de ani şi deţine Chingford United FC, formaţie înscrisă în divizia a 13-a. A plecat din Târgu Jiu în 2007, împreună cu părinţii, dar este convins că, într-o zi, se va întoarce în România.

3920 afișări
Imaginea articolului Cum a ajuns un român, la 18 ani, cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia: ”Îmi iubesc ţara, mă voi întoarce”

Cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia este român:Îmi iubesc ţara, mă voi întoarce

Nevoia a trimis o familie din Târgu-Jiu departe de casă şi aproape de visul pe care, de câţiva ani, a reuşit să şi-l împlinească.

La numai 16 ani, Alexandru Mihai Rădoi a devenit, în 2017, cel mai tânăr patron al unei echipe de fotbal din Anglia. Şi cum pentru orice vis este nevoie de sacrificii, adolescentul şi-a convins părinţii să investească în echipă toţi banii strânşi pentru facultatea lui.

„Sunt în ultimul an la colegiu, mai am până în iunie şi termin, după care voi intra în Poliţie, ca detectiv sper. Am aplicat deja şi aştept un răspuns din partea Poliţei. Cariera asta aş dori să o urmez. Mie nu îmi plăcea înainte fotbalul deloc. Îmi plăcea să mă uit la el, jucam cu prietenii, jucam la şcoală, dar nu eram fanatic, până acum vreo patru ani. După tot ce s-a întâmplat, am devenit mai fanatic şi de atunci numai fotbal visez, numai fotbal trăiesc. Înainte de a prelua echipa, erau nişte băieţi care jucau fotbal, m-au chemat şi pe mine într-o zi, am mers cu ei şi am făcut o echipă de fotbal acolo, pe teren mic, gen 4+1 sau 5+1. Apoi mi-a venit ideea să fac ceva mai mare. Am avut nişte probleme cu organizatorii de la competiţiile acelea de fotbal pe teren redus şi am zis <asta nu e de noi, hai să facem altceva, facem o echipă de 11>. Aveam 16 ani atunci când am deschis echipa. A fost dificil la început şi încă este dificil, adică având 18 ani acum, jucătorii care vin la echipă sau chiar sponsorii, nu prea m-au luat în serios la început", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alexandru Mihai Rădoi.

Patronul formaţiei Chingford United a fost ajutat, de la început, de părinţii lui.

Soţii Rădoi au deschis, în 2015, o afacere în Londra, care le aduce aminte multor români de ţara lor: un magazin cu produse tradiţionale româneşti, unde cel mai bine se vinde pâinea caldă, făcută de mama lui Alexandru.

„Am copilărit la Târgu-Jiu până la şase ani, când eu, mama şi tata am plecat în Anglia, ne-am mutat aici. Magazinul a fost înfiinţat în 2015, tata aduce marfă o dată la două-trei săptămâni din România. Este tradiţional românesc, adică încercăm să aducem produse 100% româneşti. Mai avem şi câteva produse turceşti, pentru că avem şi clienţi care nu sunt români. Avem şi clienţi din alte ţări, englezi, turci, bulgari, albanezi, care încearcă produsele noastre şi vin înapoi, ne spun că le plac, se întorc, lumea din zona noastră a început să se obişnuiască şi cu produsele româneşti. Cel mai vândut produs este pâinea făcută proaspătă, pentru că aveam o patiserie, care s-a închis vara aceasta, încă funcţionează laboratorul, doar că nu mai este deschis pentru clienţi, băgăm produsele de patiserie direct în magazin şi pâinea caldă e pe locul I. Mama face pâinea şi toate produsele de patiserie. Mama se ocupă şi avem o angajată cu noi la magazin, care a fost cu noi la început", a povestit Alexandru.

El este convins că, într-o zi, se va întoarce acasă, la Târgu-Jiu, unde tatăl lui a început deja să construiască o casă.

„Revenirea în România o văd posibilă într-o zi, 100%. Sunt patriot, îmi iubesc ţara, îmi iubesc oraşul şi mă voi întoarce la un moment dat, nu ştiu când, dar mă voi întoarce. Iubesc Târgu-Jiul. E totul pentru mine, mă voi întoarce la un moment dat. În oraşul Târgu-Jiu este o schimbare. O schimbare în bine. Şi as dori să-l felicit pe domnul primar pentru toată munca depusă. Tata s-a apucat de casă la Târgu-Jiu, el se gândeşte la întoarcerea în ţară în următorii cinci ani, el cu mama, eu mai stau, mai am treabă de făcut pe aici", a spus tânarul de 18 ani.

În opinia acestuia, diferenţele dintre români şi englezi sunt legate, în primul rând, de mentalitate.

„E complet diferit, în ceea ce priveşte oamenii de aici şi românii. Un exemplu simplu: aici, dimineaţa, când se trezeşte lumea, merge la magazin în pijamale, nu interesează pe nimeni, în România, dacă s-ar întâmpla asta, toată lumea ar începe să critice, toată lumea ar vorbi în scara blocului <Aoleu, uite-l şi pe ăla care merge la magazin în pijamale>. Mentalitatea e complet diferită faţă de România. Însă românii sunt mai săritori, clar. Aici, sunt mai săritori românii. În România, nu ştiu. Am fost şi la vot. Am ales răul cel mai mic", mai spune adolescentul.

De mic, acesta visează să devină poliţist. Acum vrea să fie detectiv, însă este convins că niciodată nu va mai putea să stea departe de fotbal.

„Echipa a fost înfiinţată în 1948, sub numele Chingford Football Club. În anul 1997 au schimbat numele în Chingford United Football Club. În anul 1999, echipa s-a desfiinţat. Apoi, în 2017, am decis să deschid o echipă de fotbal pentru românii din Londra. Am decis ca echipa să se numească Chingford United, deoarece este bazată în Chingford, Londra. Vara aceasta, federaţia ne-a contactat şi ne-a întrebat dacă dorim istoria din 1948. Am acceptat. Momentan ne aflăm în divizia a 13-a din 24. În acest an, dacă promovăm, vom urca direct în divizia a 11-a, fotbal semi-profesionist. Echipa s-a schimbat complet. Staff tehnic nou, jucători noi, mai avem doar doi de anul trecut. Momentan, suntem pe locul doi în campionat, cu un meci în minus şi un punct diferenţă de locul 1. Anul acesta ne batem la campionat şi pentru Cupa Ligii", a adăugat Alexandru Mihai Rădoi.

În noiembrie, tânărul a revenit în Târgu-Jiu, pentru a finaliza un parteneriat cu echipa locală, Pandurii, din Liga a II-a, fiind vorba deocamdată doar despre un parteneriat de imagine.

De Ziua Naţională, Alexandru are un singur mesaj pentru români: „să fie mult mai buni, în general, şi mai înţelegători”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici