Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Cumulul pensiei cu salariul plătit de stat va fi permis doar în cazul persoanelor care primesc o pensie în valoare de până la 1.500 lei, echivalent al unui salariu mediu brut pe economie, urmând ca pentru persoanele cu o pensie care depăşesc acest plafon să fie interzis cumulul celor două venituri.

102 afișări
Imaginea articolului Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Cumulul pensiei cu salariul de la stat, doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Propunerea va fi lansată în dezbatere publică, pentru a fi transmisă Parlamentului spre aprobare, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc.

"Vrem să găsim o cale de echilibru şi atunci o soluţie propusă, după modelul existent în alte ţări europene, este acela de a spune: toţi pensionarii care câştigă sau care au o pensie până la valoarea unui salariu mediu brut pe economie, care înseamnă aproximativ 15 milioane de lei vechi, pot să cumuleze. Cei care sunt peste o asemenea soluţie, cred că nu putem să găsm decât o soluţie de a interzice cumulul dintre pensie şi salariu la stat", a spus Boc, la postul B1 TV.

El a apreciat că o astfel de formulă nu va afecta pensionarii cu venituri foarte mici, printre care asistenţii maternali, profesorii şi medicii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici