Curtea de Apel Oradea vrea desecretizarea probelor în dosarul fugii lui Hayssam

Curtea de Apel Oradea va solicita, prin adresă administrativă, SRI şi DIICOT desecretizarea probelor din dosarul privind fuga lui Omar Hayssam, pentru ca acestea să poată fi consultate de toate părţile implicate şi va înainta Ministerului Justiţiei o nouă adresă pentru localizarea sirianului.

61 afişări
Imaginea articolului Curtea de Apel Oradea vrea desecretizarea probelor în dosarul fugii lui Hayssam

Omar Hayssam (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La Curtea de Apel Oradea a avut loc, joi, un nou termen al procesului privind fuga din România a lui Omar Hayssam, la care au fost prezenţi cei doi fraţi ai acestuia şi Tartoussi Mustafa, omul de afaceri acuzat că l-ar fi ajutat pe sirian să fugă din ţară.

În cadrul procesului, preşedintele completului de judecată a anunţat că va solicita SRI şi DIICOT desecretizarea probelor de la dosar, în baza unei convenţii europene, pentru a putea fi consultate de toate părţile implicate.

"Nu am primit până în acest moment acele certificate speciale care ne-ar fi putut da posibilitatea să accedem la probele secrete din dosarul Hayssam. Nici noi, judecătorii, nici apărătorii inculpaţilor. Din acest motiv, vom face o adresă instituţiilor abilitate ca, în baza convenţiilor europene privind accesul la justiţie, probele să fie accesibile tuturor părţilor", a declarat judecătorul Traian Munteanu, preşedintele completului care soluţionează dosarul Hayssam.

Totodată, magistratul a anunţat că Ministerul Justiţiei a comunicat faptul că Omar Hayssam nu a fost localizat sau arestat în Siria, fără să precizeze dacă acest lucru a fost aflat pe căi oficiale sau neoficiale.

Din acest motiv, judecătorul va face o nouă adresă către Ministerul Justiţiei prin care va solicita atât localizarea lui Omar Hayssam în Siria, dar şi dovada diligenţelor făcute de Ministerul Justiţiei pentru aflarea informaţiilor solicitate de instanţă.

"Potrivit acordului de asistenţă juridică existent între România şi Siria, Ministerul Justiţiei trebuie să se adreseze în mod direct Ministerului Justiţiei sirian. Din adresa care ne-a fost comunicată nu reiese că Ministerul Justiţiei român a făcut aceste diligenţe în mod direct. Pentru a nu lăsa loc echivocului, voi solicita să ni se comunice dovada diligenţelor făcute de Ministerul Justiţiei şi să nu ni se răspundă printr-o simplă adresă administrativă care nu demonstrează că demersurile solicitate s-au făcut", a spus Munteanu.

Totodată, la termenul de joi, avocatul Ionel Haşotti, care îl reprezintă pe Tartoussi Mustafa, a făcut o nouă cerere de revocare a interdicţiei de a părăsi ţara pentru clientul său, solicitând ca, în cazul în care acest lucru se va respinge, să i se permită ridicarea interdicţiei pentru 30 de zile, necesar pentru ca omul de afaceri să viziteze sucursalele pe care le are în străinătate şi pe copilul său, care se află la Londra.

Instanţa urmează să se pronunţe în cursul zilei de joi asupra acestei cereri.

Un nou termen în acest proces a fost fixat pentru 3 iunie, pentru a da timp pentru a se răspunde tuturor cererilor.

Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în luna mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici