De ce a fost condamnat Gigi Becali în dosarul sechestrării celor care i-au furat maşina. Motivarea instanţei

Recuperarea maşinii care i-a fost furată s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de Gigi Becali, susţin judecătorii instanţei supreme în motivarea deciziei de condamnare a omului de afaceri la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru sechestrarea hoţilor.

3281 afișări
Imaginea articolului De ce a fost condamnat Gigi Becali în dosarul sechestrării celor care i-au furat maşina. Motivarea instanţei

Gigi Becali (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

Potrivit motivării judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Becali şi angajaţii săi, implicaţi în acest dosar, au acţionat în "mod coordonat", pentru a recupera autoturismul furat.

"Instanţa nu poate face abstracţie de împrejurarea că toată activitatea de recuperare a bunului s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de inculpatul Becali George, paralelă celei instituite prin Constituţie şi legi organice, dând astfel impresia că orice persoană se poate erija în rolul de judecător, organele statului fiind astfel considerate ca ineficiente", comform documentului citat.

Totodată, judecătorii au ţinut cont şi de faptul că victimele din acest dosar au fost duse la barul din localitatea Pipera, unde au fost lipsite de libertate aproximativ două ore şi "obligate să dea declaraţii, la solicitarea şi după dictarea inculpatului Becali George".

"Faptul că, în bar, cele trei părţi vătămate au fost tratate 'regeşte' de inculpatul Becali George, respectiv cu cafea, băuturi, iar în final au primit şi bani de taxi, nu este de natură să înlăture concluzia lipsirii lor de liberate în mod ilegal, întrucât aceste trataţii au fost făcute în vederea preconstituirii de probe care să le asigure impunitatea, dar şi pentru a avea un control asupra libertăţii lor de acţiune şi exprimare, chiar şi după momentul în care părţile vătămate urmau să fie lăsate libere", se menţionează în motivarea magistraţilor.

Părţile vătămate şi-au schimbat mărturiile, dar nu au fost credibile

Hoţii maşinii lui Gigi Becali şi-au schimbat declaraţiile prin care îi acuzau pe bodyguarzi si pe finanţatorul Stelei de sechestrare, dar nu au fost credibili, se arată în motivarea deciziei de condamnare a lui Becali dată publicităţii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Instanţa supremă a dat, luni, publicităţii motivarea deciziei prin care George Becali şi gărzile sale de corp au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care au fost judecaţi pentru pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina omului de afaceri.

"Este adevărat că, în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurată în faţa instanţei de fond şi a celei de recurs, părţile vătămate au revenit parţial asupra poziţiei procesuale manifestată iniţial, însă declaraţiile de retractare vor fi înlăturate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, ca nesincere şi făcute cu scopul evident de a-i exonera pe inculpaţi de răspunderea penală", se arată în motivarea deciziei definitive de condamnare a lui Becali.

În acest sens, notează cei cinci judecători ai ICCJ, "se reţine că declaraţiile date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele în noaptea de 26/27 ianuarie 2009, din interpretarea coroborată a acestora şi a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, astfel cum au fost anterior expuse, rezultând cu certitudine că au fost imobilizate în stradă de inculpaţi, agresate fizic şi conduse cu forţa în localul din Pipera, Voluntari".

"Într-adevăr, dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificare valabilă", notează instanţa în documentul citat.

În cauză, însă, arată instanţa supremă, "părţile vătămate nu au oferit nicio explicaţie credibilă pentru schimbarea poziţiei procesuale iniţiale, situaţie în care declaraţiile acestora de retractare nu pot fi valorificate în plan probator, fiind infirmate şi de restul dovezilor administrate în cauză, apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind relevante şi concludente sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de lipsire de liberate în mod ilegal".

Gigi Becali a fost condamnat, în 11 februarie, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Astfel, Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Nicolae Dumitraşcu şi Marcel Popa au fost condamnaţi tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de opt ani.

Poliţistul Romulus Dumitrescu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, pentru trei fapte de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pedeapsa fiind suspendată.

Potrivit procurorului, modalitatea prin care s-au comis faptele sunt de natura unui "comando urban", în sensul că s-au folosit arme de foc, au existat urmăriri şi accidentări în trafic, răpiri şi violenţă. Procurorul a mai arătat că dacă persoanele din acest dosar ar fi achitate, s-ar crea impresia că orice persoană care îşi permite bodyguarzi îşi permite şi să depăşească limitele legale în a-şi face dreptate.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcţiona şi un bar), unde hoţii au fost puşi să dea declaraţii scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul omului de afaceri şi că nu vor reclama Poliţiei faptul că au fost urmăriţi cu maşinile, urcaţi cu forţa în vehicule şi duşi în Pipera. Unul dintre hoţi a fost împuşcat, glonţul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera.

În 19 octombrie 2011, Gigi Becali a fost achitat de către un complet de trei judecători al ICCJ. Judecătorii instanţei supreme arătau, în motivarea deciziei din 19 octombrie 2011, că părţile vătămate nu au avut de suferit în urma furtului limuzinei lui Becali, ci, mai mult, au fost tratate cu băuturi la barul din Pipera, iar acestora nu li s-a interzis nicio clipă să plece. Magistraţii remarcau totodată că niciuna dintre părţi nu a cerut expres să fie lăsată să plece.

Decizia instanţei a fost contestată de Parchet şi de unii dintre inculpaţii din dosar, iar dosarul a ajuns la completul de cinci judecători de la aceeaşi instanţă, care a dat o decizie definitivă în dosar pe 11 februarie 2013.

Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării.

Tot instanţa supremă a decis, în 4 iunie, să-l condamne pe Gigi Becali la trei ani de închisoare, în dosarul "Valiza".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici