Decizie de mediu pentru un proiect imobiliar de pe Kiseleff, anulată. Proprietarii ar fi defrişat ilegal „Grădinile Versailles ale Bucureştiului”

Nicuşor Dan a anunţat luni că Tribunalul Bucureşti a anulat o decizie de mediu pentru un proiect imobiliar de pe Şoseaua Kiseleff. Potrivit lui Dan, decizia nu este definitivă, iar proprietarii terenului, cunoscut ca „Grădinile Versailles ale Bucureştiului”, ar fi defrişat ilegal vegetaţia de aici.

1359 afișări
Imaginea articolului Decizie de mediu pentru un proiect imobiliar de pe Kiseleff, anulată. Proprietarii ar fi defrişat ilegal „Grădinile Versailles ale Bucureştiului”

Tribunalul Bucureşti a anulat decizia de mediu pentru un proiect imobiliar de pe Kiseleff

„Tribunalul Bucureşti a anulat decizia de mediu pentru proiectul imobiliar din Kiseleff 45. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Grădina de 1,1 hectare amplasată în Şoseaua Kiseleff 45 este cunoscută că “grădinile Versailles ale Bucureştiului”, întrucât era organizată că o copie în miniatură a acesteia. Proprietarii terenului au obţinut mai multe acte pentru a construi un complex de locuinţe”, a transmis, luni, deputatul Nicuşor Dan, printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, proprietarii au obţinut în 2017 o autorizaţie de construire de la Primarul Municipiului Bucureşti.

„La începutul anului proprietarii au defrişat în mod ilegal, fără niciun act, vegetaţia din grădina. Prin sentinţa pronunţată vineri în dosarul 27906/3/2015, Tribunalul Bucureşti a anulat decizia de mediu. Litigiul a fost iniţiat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a formulat plângere prealabilă prin care cere primarului Gabriela Firea să revoce autorizaţia de construire pentru complexul imobiliar. Întrucât primarul nu a revocat autorizaţia, va solicită instanţei să anuleze autorizaţia”, se mai arată în comunicatul lui Nicuşor Dan.

Potrivit sursei citate, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va solicită în instanţa obligarea proprietarilor la reamenajarea spaţiului verde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici