Deputaţii jurişti au decis ca plajele să fie administrate de autorităţile locale

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, un raport favorabil la propunerea legislativă iniţiată de deputaţii PSD privind trecerea în administrarea consiliilor locale sau judeţene a plajelor situate pe terenuri intra sau extravilane.

20 afișări
Imaginea articolului Deputaţii jurişti au decis ca plajele să fie administrate de autorităţile locale

Deputaţii jurişti au decis ca plajele să fie administrate de autorităţile locale (Imagine: MEdiafax Foto)

Deputaţii jurişti au aprobat actul normativ iniţiat de deputaţii PSD Edurad Martin, Alexandru Mazăre şi Ioan Dida, cu 16 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă", aparţinând democrat-liberalilor, şi două abţineri din partea PNL.

La finalul dezbaterilor din comisie, Alexandru Mazăre, fratele primarului municipiului Constanţa, a declarat că "legea prevede ca pentru intravilan consiliile locale şi pentru extravilan consiliile judeţene să dobândească dreptul de administrare asupra plajelor".

Mazăre a subliniat că administraţia locală va dobândi dreptul de administrare, şi nu de proprietate, aşa cum au acuzat deputaţii PDL din Comisia juridică şi o parte din cei PNL.

"Proiectul nostru de lege stipulează că autorităţile locale vin ca administratori în locul Regiei Naţionale Apele Române, iar redevenţa sau chiria pe care o obţin din urma contractelor pe care le vor face cu operatorii 50% merg către bugetul statului, la Ministerul Mediului, 50% sunt venituri la bugetele locale. Există o sumă întreagă de obligaţii pe care autorităţile locale trebuie să le respecte, iar în ceea ce priveşte normele de mediu ele rămân neschimbate. Normele privind construcţia pe plaje rămân absolut aceleaşi cu cele care există în vigoare acum. Nu se va construi nimic pe plaje, pentru că sunt aceleaşi restricţii prevăzute de OUG 202 privind gospodărirea zonei costiere şi de Legea privind protecţia mediului şi toată legislaţia în vigoare", a afirmat Alexandru Mazăre.

Social-democratul a explicat că această modificare vine ca urmare a discuţiilor pe care parlamentarii PSD le-au avut cu autorităţile locale, cu factorii din turism, cu agenţiile de turism şi cu operatorii hotelieri, care la unison "au reclamat situaţia dramatică în care a ajuns turismul la malul mării datorită ambiguităţi şi datorită politicii promovate până acum de Ministerul Mediului".

El a explicat că în 2005 a existat o ordonanţă de urgenţă prin care plaja a fost dată în administrarea unor operatori de turism care nu aveau niciun fel de tangenţă cu acest sector economic.

"Practic, agenţii reali, cei care-şi desfăşurau activitatea în turism, restaurante, terase hoteluri, şi care aveau închiriată de la Apele Române plaja, contractele lor au fost desfiinţate abuziv şi au fost date unor operatori care le-au subînchiriat la preţuri exorbitante. În acest fel s-a ajuns în situaţia în care pentru hotelieri nu au mai avut acces la plaja din faţa lor şi pachetele lor de servicii nu au mai inclus şi plajele", a spus Mazăre.

Deputatul PSD a menţionat că plenul Camerei Deputaţilor este decizional pentru acest act normativ, informând că Senatul a respins legea.

Întrebat dacă iniţiativa sa este suţinută de toate grupurile parlamentare, Mazăre a spus că actul normativ este susţinut de toate grupurile, mai puţin de cel al deputaţilor PDL. El a subliniat, însă, că deputatul democrat-liberal Laurenţiu Mironescu a afirmat public că va vota favorabil acest proiect legislativ şi că se aşteaptă la sprijinul acestuia, deoarece democrat-liberalul a înţeles "importanţa turismului pentru tot ceea ce înseamnă economia constănţeană".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici