Deţinutul aflat în custodia Penitenciarului Rahova, care a evadat luni, a fost prins în Capitală

Deţinutul aflat în custodia Penitenciarului Rahova, care a evadat luni de la un punct de lucru din comuna Pantelimon, a fost prins câteva ore mai târziu în Bucureşti, anunţă reprezentanţii Penitenciarului Rahova.

2322 afișări
Imaginea articolului Deţinutul aflat în custodia Penitenciarului Rahova, care a evadat luni, a fost prins în Capitală

Un deţinut de la Penitenciarului Rahova a EVADAT

"Vă informăm că astăzi, 16.09.2019, deţinutul Gruia Marius Mario, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, care a părăsit un punct de lucru din cadrul comunei Pantelimon, a fost capturat în jurul orei 16:30, în localitatea Bucureşti, de către poliţişti din cadrul secţiei 15 Bucureşti", anunţă Penitenciarul Rahova.

În momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă.

"În legătură cu fapta săvârşită a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, menţionăm că aceasta se pedepseşte conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani", potrivit sursei citate.

Taguri:
deţinut,
poliţi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici