Deţinutul evadat din Penitenciarul Rahova a fost prins. Bărbatul era condamnat la 13 ani de închisoare pentru omor

Deţinutul evadat din Penitenciarul Rahova este în custodia Penitenciarului Focşani, fiind prins de către angajaţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX

7274 afișări
Imaginea articolului Deţinutul evadat din Penitenciarul Rahova a fost prins. Bărbatul era condamnat la 13 ani de închisoare pentru omor

Un deţinut condamnat la 13 ani pentru omor a evadat din Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova

Reprezentanţii ANP au confirmat că persoana condamnată a fost prinsă în Focşani.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, fusese condamnat definitiv la 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Dispariţia acestuia a fost sesizată luni seară în jurul orei 20.00, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Deţinutul a evadat atunci când presta activităţi lucrative şi desfăşura activităţi de întărire a dispozitivului de pază.

Conducerea penitenciarului a deschis o anchetă internă.

"În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces– posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului unităţii, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Bucureşti Rahova, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General de Poliţie, I.P.J Ilfov, D.G. Jandarmi a Municipiului Bucureşti, I.G.al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Bărbatul are o înălţime de 1,64 m, ochi verzi, frunte îngustă, ridată, păr şaten închis, statură mijlocie, purta pantalon tip jeans şi jachetă culoare închisă.

Este în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu domiciliul în localitatea Secuieni, judeţul Bacău, clasificat în regim deschis, mai anunţă ANP.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici