Diaconescu: Repatrierea din Italia, posibilă în cazul unei condamnări definitive

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat că repatrierea unui român din Italia este posibilă doar în cazul unei decizii definitive a justiţiei, existând 33 de dosare de acest tip, relatează AFP, potrivit căruia MJ a confirmat numărul, precizând că în opt cazuri repatrierea a avut deja loc.

37 afișări
Imaginea articolului Diaconescu: Repatrierea din Italia, posibilă în cazul unei condamnări definitive

Diaconescu: Repatrierea din Italia posibilă în cazul unei condamnări definitive (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

România poate accepta repatrierea cetăţenilor săi care au comis infracţiuni în Italia numai dacă aceştia sunt condamnaţi definitiv de justiţia locală, a declarat, vineri, ministrul de Externe Cristian Diaconescu, citat de AFP.

Mai multe violuri în care au fost implicaţi imigranţi au avut loc în Italia, antrenând câteva tensiuni între cele două ţări, comentează France Presse.

"Avem un acord cu Italia care stipulează că repatrierea nu este posibilă decât în cazul unei decizii definitive a justiţiei, dar nu putem accepta cererea italiană de a trimite în ţara de origine orice suspect", a declarat ministrul cu ocazia unei întâlniri cu presa străină acreditată la Bucureşti.

Potrivit AFP, ministrul le-a spus ziariştilor că "33 de dosare de acest tip sunt în curs, potrivit datelor Ministerului român al Justiţiei".

Contactat de AFP, Ministerul Justiţiei de la Bucureşti a confirmat că "pe baza acordului semnat cu Italia în 2003, Italia a cerut repatrierea a 33 de cetăţeni români, dintre care 8 au fost deja transferaţi în închisori româneşti, iar alţi opt au fost eliberaţi condiţionat de justiţia italiană înainte de repatriere".

Diaconescu speră să obţină "un plus de clarificări" în cursul vizitei pe care o va efectua luni, la Roma, unde acest subiect va fi, evident, în centrul discuţiilor sale cu omologul Franco Frattini, comentează AFP.

Ministrul a apreciat ca fiind necesară "extinderea şi îmbunătăţirea serviciului nostru consular, informarea concetăţenilor - muncitori sau turişti - în legătură cu drepturile şi obligaţiile care le revin", ţinând cont de "creşterea de zece ori a comunităţii de români care au locuit în străinătate în ultimii cinci ani".

AFP reaminteşte că premierul Emil Boc a apreciat, miercuri, că românii din Italia nu trebuie să plătească pentru infracţiunile comise de anumiţi compatrioţi, şeful Executivului insistând pe necesitatea de a proteja dreptul românilor la libera circulaţie şi la muncă în Europa.

Citeşte şi:

Trei români, agresaţi de un grup de italieni

Sardinia: Trei români agresaţi nu au reclamat incidentul de teamă

Doi români, reţinuţi în Italia în cazul violării unei tinere de 14 ani la Roma

Roma: O fată de 14 ani a fost violată, suspecţii fiind romi est-europeni

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici