Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului: Copiii lui Florin Salam nu se află în situaţie de risc

Copiii lui Florin Salam nu se află într-o situaţie de risc, au stabilit psihologul şi asistenţii sociali ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 care au făcut ancheta socială la domiciliul acestuia.

460 afișări
Imaginea articolului Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului: Copiii lui Florin Salam nu se află în situaţie de risc

Florin Salam (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Cântăreţul Florin Stoian, cunoscut ca Florin Salam, i-a contactat joi pe reprezentanţii DGASPC Sector 4 pentru realizarea anchetei sociale.

"La reşedinţa dumnealui s-a deplasat o echipă compusă din doi asistenţi sociali şi un psiholog, în vederea efectuării anchetei sociale. La domiciliul domnului Stoian erau prezenţi şi cei doi copii ai săi. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că minorii nu se află în situaţie de risc", au precizat reprezentanţii DGASPC Sector 4.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a dispus începerea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam, pentru a vedea dacă cei doi copii ai acestuia sunt crescuţi în condiţii normale, a declarat miercuri directorul instituţiei, Mircea Nicolaidis.

El a spus că instituţia s-a autosesizat şi a dispus încă de marţi efectuarea unei anchete sociale la locuinţa lui Florin Salam. Mircea Nicolaidis a precizat că prin ancheta socială se doreşte verificarea stării copiilor.

"Nu am găsit pe nimeni ieri (marţi, n.r.). Azi de dimineaţă, o echipă DGASPC s-a deplasat din nou la locuinţa acestuia, dar copiii erau la şcoală", a mai spus, miercuri, Nicolaidis, subliniind că, din informaţiile pe care autorităţile le au în acest moment, cei doi copii ar fi bine îngrijiţi.

Cântăreţul Florin Salam a fost audiat marţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, într-un dosar în care el şi membrii trupei sale sunt suspectaţi de consum de cocaină.

Florin Salam a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că a fost audiat ca martor, după ce, în iunie - iulie, a participat la o petrecere unde "s-au întâmplat mai multe prostii".

Întrebat dacă este vorba despre consum de cocaină, Salam a răspuns: "Nu ştiu, s-o fi consumat".

Întrebat dacă vreun membru al trupei sale a consumat droguri, Florin Salam a spus că nu ştie, dar dacă ar fi aşa, el ar face "curăţenie în trupă", fără să-i facă rău respectivului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici