Prima pagină » Social » Disconfortul la urinare ascundea o boală gravă. Povestea unui bărbat

Disconfortul la urinare ascundea o boală gravă. Povestea unui bărbat

Simptome des întâlnite, precum durere și usturime la urinare, necesită evaluare medicală atunci când persistă, se agravează, reapar sau afectează viața de zi cu zi.
Disconfortul la urinare ascundea o boală gravă. Povestea unui bărbat

Simptome des întâlnite, precum durere și usturime la urinare, necesită evaluare medicală atunci când persistă, se agravează, reapar sau afectează viața de zi cu zi. În această situație s-a aflat și Constantin, în vârstă de 72 de ani. Pentru că disconfortul se accentua, bărbatul s-a programat pentru o consultație urologică, iar medicul i-a recomandat să efectueze o cistoscopie, procedură endoscopică prin care este examinată uretra și vezica urinară.

În timpul intervenției, medicul a observat depuneri intravezicale, pe care le-a îndepărtat. Totodată, i-a recomandat pacientului să revină periodic pentru efectuarea aceluiași tratament. Cu toate că a respectat recomandarea, starea lui Constantin nu dădea semne de îmbunătățire. La o evaluare ulterioară, medicul a observat o leziune suspectă la nivelul uretrei, pentru care i-a recomandat bărbatului să se programeze pentru investigații suplimentare și tratament la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR.

Pe baza investigațiilor și documentelor medicale existente, Conf. Dr. Constantin Gîngu a stabilit diagnosticul de carcinom urotelial de grad înalt, cu afectare vezicală și uretrală. În cazul lui Constantin, cancerul era agresiv, cu risc ridicat, iar afectarea uretrei făcea tratamentul dificil de efectuat.

Conf. Gîngu i-a recomandat o intervenție chirurgicală deosebit de complexă, cu intenție curativă, respectiv o cistectomie radicală și uretrectomie cu derivație urinară tip Bricker. Operația, realizată cu succes, a inclus îndepărtarea completă a vezicii urinare, a prostatei și a uretrei afectate de boală, urmată de reconstrucția căii de eliminare a urinei.

Pentru realizarea derivației urinare Bricker, ureterele au fost conectate la un segment izolat de intestin subțire, al cărui capăt a fost adus la nivelul peretelui abdominal pentru formarea unei stome. Procedura permite ca urina să fie eliminată continuu prin stomă, într-o pungă colectoare.

Tratamentul chirurgical s-a finalizat cu bine, iar Constantin a avut o evoluție favorabilă. Bărbatul s-a recuperat fără complicații și s-a obișnuit cu stoma, primind de la echipa medicală toate informațiile necesare privind îngrijirea acesteia.

Ulterior, rezultatul examenului anatomopatologic postoperator a stabilit extensia locală a bolii, dar a arătat că ganglionii analizați nu erau afectați, iar investigațiile de stadializare nu au evidențiat metastaze la distanță. În acest context, echipa medicală a stabilit că pacientul nu necesită tratament oncologic suplimentar, fiindu-i recomandată doar monitorizarea periodică.

În prezent, Constantin se simte bine, revine periodic la control, respectă recomandările medicale primite și este foarte mulțumit de rezultatele obținute în urma tratamentului.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de intervenții complexe de chirurgie urologică, în funcție de indicația stabilită pentru fiecare caz. Tratamentul poate include proceduri de chirurgie urologică oncologică și reconstructivă, atunci când este necesară și refacerea unei căi funcționale de eliminare a urinei. Operațiile se desfășoară în unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, care asigură îngrijiri medicale avansate, esențiale pentru pacienții supuși unor intervenții chirurgicale majore.

Recomandarea video