Disponibilizări la Rulmenţi Sa Bârlad

Un număr de 850 de angajaţi de la societatea Rulmenţi SA Bârlad, cel mai mare agent economic din judeţul Vaslui, vor fi trimişi în şomaj, din luna martie, cifra finală fiind convenită în această săptămână în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate.

659 afișări
Imaginea articolului Disponibilizări la Rulmenţi Sa Bârlad

Peste 800 de angajaţi de la Rulmenţi Sa Bârlad vor fi disponibilizaţi (Imagine: www.obiectiv.ro)

După mai bine de două săptămâni de negocieri dintre cele două sindicate şi reprezentanţii holdingului turc Kombassan, proprietarul fabricii de rulmenţi din Bârlad, s-a stabilit, de comun acord, ca 850 de angajaţi să fie concediaţi colectiv.

Totodată, potrivit conducerii societăţii bârlădene, s-a convenit şi asupra criteriilor după care vor fi întocmite listele cu persoanele care vor intra în şomaj, cel mai probabil la mijlocul lunii martie.

"La începutul săptămânii, noi am propus sindicatelor cifra de 1.000 de salariaţi pentru disponibilizarea colectivă, însă, în final, ne-am oprit la un număr de 850 de angajaţi. Situaţia economică a societăţii nu este prea roză, ţinând cont că 85% din activitatea noastră este conectată la piaţa externă. De aceea, s-a şi ajuns la concedieri colective, după ce, în ianuarie, am redus programul de lucru la 8 la 6 ore", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, Corneliu Pricope, directorul tehnic al SC Rulmenţi SA Bârlad.

Întocmirea listelor cu cei care vor fi disponibilizaţi se va încheia în următoarele zile, primii vizaţi fiind cei aflaţi la pensie sau în pragul pensionării. Ulterior, listele vor fi înaintate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, după ce persoanele vizate a fi trimise în şomaj vor primi preaviz de 15 zile din partea conducerii fabricii.

Cei 850 de angajaţi concediaţi colectiv reprezintă o treime din numărul total de 2.800 de angajaţi pe care fabrica bârlădeană îi are în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici