Distribuţia laptopurilor pentru medicii de familie, din 18 aprilie

Distribuţia laptopurilor şi a imprimantelor pentru medicii de familie va începe în data de 18 aprilie, proces ce face parte din programul stabilit în iunie anul trecut de Ministrul Sănătăţii, care intenţionează să informatizeze pas cu pas întrega activitate din sistem.

96 afișări
Imaginea articolului Distribuţia laptopurilor pentru medicii de familie, din 18 aprilie

Distribuţia laptopurilor pentru medicii de familie, din 18 aprilie

Consilierul ministrului Sănătăţii, Victor Mora, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că distribuţia laptopurilor pentru medicii de familie va începe în data de 18 aprilie şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii următoare.

"Am semnat contractele la nivel de minister pentru achiziţia de laptopuri şi imprimante, care vor fi distribuite din data de 18 aprilie, până la sfârşitul lunii”, a spus Mora, care a apreciat că acest proiect are o importanţă majoră, având impact nu numai asupra mediului sanitar, ci şi asupra populaţiei.

Laptopurile vor fi însoţite de câte o imprimantă mobilă cu care medicii vor tipări reţetele pentru pacienţi, în trei exemplare.

"S-a constatat că există o creştere a numărului de medici de familie de la an, la an. Anul trecut, în mai, erau 11.120 de medici de familie, iar acum sunt 11.320. Deci procedura de achiziţie este una flexibilă, care ne permite, fără alte proceduri ulterioare, să mai mărim cantitatea (de laptopuri - n.r.) cu până la 20 la sută, dacă va fi nevoie”, a spus Mora.

La sfârşitul lunii februarie, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa că toţi medicii de familie vor primi în intervalul 15 martie -15 mai laptopuri şi imprimante, întrucât după opt luni a fost finalizată licitaţia pentru achiziţia aparaturii, urmând semnarea acordului cu furnizorii.

În iunie 2007, ministrul Sănătăţii declara că a constatat că există "un mare interes şi multe interese în legătură cu informatizarea sistemului sanitar".

"Consider că orice alte speculaţii pe marginea informatizării sistemului sanitar denotă că deranjăm interese mari prin dorinţa de a face licitaţii corecte, fără adresă, aşa cum ar vrea de fapt cei care ne acuză. Dar tocmai de aceea nu voi ceda şi voi continua să fiu corect, în ciuda presiunilor din această perioadă, al căror scop este simplu de intuit", spunea ministrul la jumătatea anului precedent.

Potrivit programului stabilit în iunie 2007, Ministrul Sănătăţii intenţionează să informatizeze pas cu pas întrega activitate din sistem.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici