Prima pagină » Social » DNSC avertizează: Wi-Fi-ul public pune în pericol datele personale. Recomandări pentru utilizatori

DNSC avertizează: Wi-Fi-ul public pune în pericol datele personale. Recomandări pentru utilizatori

Directoratul Național de Securitate Cibernetică demontează mitul potrivit căruia conexiunile la Wi-Fi public sunt sigure și avertizează asupra riscurilor majore la care se expun utilizatorii care navighează pe rețele neprotejate.
DNSC avertizează: Wi-Fi-ul public pune în pericol datele personale. Recomandări pentru utilizatori
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Hepta
Andreea Tobias
25 aug. 2025, 11:09, Social

Conexiunile nesecurizate, precum Wi-Fi-ul din cafenele, aeroporturi sau spații publice, expun utilizatorii la interceptarea datelor personale, inclusiv parole și informații financiare.

Experții în securitate cibernetică subliniază că aceste rețele reprezintă o ușă deschisă pentru atacatorii cibernetici.

Principalele riscuri identificate includ posibilitatea ca datele personale, parolele și informațiile financiare să fie interceptate de terți. De asemenea, utilizatorii pot deveni victimele atacurilor de tip „man-in-the-middle”, unde atacatorii se interpun între utilizator și serverul la care se conectează, putând accesa și modifica informațiile transmise.

Un alt risc important este urmărirea activității online pe baza locației, ceea ce poate compromite confidențialitatea și poate fi folosit în scopuri malițioase.

Recomandările DNSC

Pentru protecție, DNSC recomandă folosirea unui VPN (Virtual Private Network), care criptează tot traficul de internet, chiar și pe rețelele publice. VPN-ul ascunde locația și adresa IP reală a utilizatorului, păstrându-i anonimatul și împiedicând urmărirea activității online.

Prin criptarea datelor, utilizatorii pot accesa site-uri și servicii fără riscuri de securitate, chiar și atunci când se conectează la rețele Wi-Fi publice. Specialiștii în securitate cibernetică subliniază că protecția în mediul digital începe cu criptarea datelor și recomandă utilizarea VPN ca măsură de bază pentru navigarea sigură.