Doar zece ani de detenţie pentru Munaf, pentru că a colaborat cu anchetatorii (Galerie Foto)

Instanţa arată în motivarea sentinţei, publicată vineri, prin care l-a condamnat pe Mohammad Munaf doar la zece ani de închisoare pentru răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, pentru că a colaborat cu anchetatorii, beneficiind totodată de Legea privind protecţia martorilor.

62 afișări
Imaginea articolului Doar zece ani de detenţie pentru Munaf, pentru că a colaborat cu anchetatorii (Galerie Foto)

Doar zece ani de detenţie pentru Munaf, pentru că a colaborat cu anchetatorii

În 24 aprilie, Mohammad Munaf a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru fapte de terorism, fiindu-i totodată interzise drepturile timp de cinci ani după executarea pedepsei.

De asemenea, Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea de expulzare a lui Mohammad Munaf de pe teritoriul statului român după executarea pedepsei, invocând dispoziţiile articolulului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Legea 194 din 2002 privind regimul străinilor din România.

GALERIE FOTO

Curtea de Apel Bucureşti a mai stabilit ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak: Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au apreciat că Munaf a avut o atitudine sinceră în timpul anchetei şi că "a furnizat informaţii, a facilitat identificarea şi documentarea activităţii infracţionale a mai multor persoane care aparţin unor organizaţii internaţionale de criminalitate organizată şi terorism prin declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală".

Din acest motiv, Curtea a aplicat articolul 19 din Legea numărul 682/2002 privind protecţia martorilor.

"Având în vedere şi atitudinea ulterioară a inculpatului de negare a faptei şi invocarea relelor tratamente pe timpul audierii, Curtea, după reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate pentru faptele săvârşite de către inculpat, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor articolului 19 din Legea 682/2002, s-a orientat spre maximul pedepsei prevăzut de lege, apreciind că numai prin aplicarea unei pedepse a cărei durată în timp este mare, funcţia de reeducare prevăzută de articolul 52 Cod penal, poate fi atinsă", se mai arată în motivarea deciziei.

De asemenea, instanţa a apreciat că faţă de natura şi gravitatea faptelor, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate, sens în care a dispus executarea pedepsei cu închisoarea.

Judecătorii au respins cererea de expulzare din România, apreciind că dacă ar face acest lucru, i-ar încălca drepturile fundamentale ale lui Munaf, dreptul la viaţă de familie şi la viaţă şi l-ar expune unui risc foarte mare, deoarece pe teritoriul Irakului a fost condamnat la moarte.

"În practica curţilor de apel (în acest sens fiind invocată decizia penală 361/05 a Curţii de Apel Timişoara, decizia penal 855/R/1999 a Curţii de Apel Ploieşti) s-a statuat că cetăţeanul străin care are domiciliul de mai mulţi ani în România, care este căsătorit cu o româncă, având copii minori, constituie un motiv temeinic pentru care expulzarea nu poate fi dispusă", se arată în motivarea instanţei.

Mohammad Munaf este stabilit în România din anul 1999, este căsătorit cu o persoană care are cetăţenie română (Mohammad Georget), având împreună cu aceasta trei copii şi, totodată, a desfăşurat activităţi comerciale (există firme înregistrate pe numele ambilor soţi Munaf).

În 28 martie, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, din apropierea hotelului în care erau cazaţi. Jurnaliştii au stat sechestraţi 55 de zile în Irak, acţiunea de răpire a lor fiind pusă la cale de cei doi arabi, susţin anchetatorii români.

La scurt timp după eliberarea jurnaliştilor români, Ministerul Public susţinea că, din audierea preliminară a suspecţilor reţinuţi la Bagdad, a rezultat că întreaga operaţiune de răpire a jurnaliştilor a fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de către Omar Hayssam şi Mohammad Munaf - ghidul reporterilor în Bagdad.

Totodată, din declaraţiile date - în calitate de martor - de către persoanele reţinute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România, preciza Ministerul Public.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici