Dosarul agresorului baschetbalistului Chauncey Hardy va fi rejudecat de Tribunalul Giurgiu

Instanţa supremă a decis definitiv, marţi, ca dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, să fie rejudecat de Tribunalul Giurgiu, decizia de condamnare la cinci ani de închisoare fiind astfel desfiinţată.

260 afișări
Imaginea articolului Dosarul agresorului baschetbalistului Chauncey Hardy va fi rejudecat de Tribunalul Giurgiu

Dosarul agresorului baschetbalistului Chauncey Hardy va fi rejudecat de Tribunalul Giurgiu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis atât recursul formulat de Ionuţ Tănăsoaia împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de condamnare la cinci ani de închisaore cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, cât şi contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Astfel, instanţa supremă a desfiinţat atât decizia Curţii de Apel Bucureşti, cât şi hotărârea din 22 februarie a Tribunalului Giurgiu de condamnare la cinci ani de închisoare a lui Ionuţ Adrian Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, care a murit după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în toamna anului trecut. Judecătorii instanţei supreme au dispus ca dosarul să fie trimis pentru rejudecare la Tribunalul Giurgiu.

Instanţa a mai dispus ca Ionuţ Tănăsoaia să fie judecat în continuare în stare de arest.

În 17 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte şi la un an şi opt luni pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, agresorul lui Chauncey Hardy având de executat pedeapsa cea mai grea, de cinci ani.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis în parte contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi i-au majorat pedeapsa lui Ionuţ Tănăsoaia pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice de la un an la un an şi opt luni de închisoare. Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată cu recurs la instanţa supremă.

Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu ceruse instanţei Curţii de Apel Bucureşti ca pedepsa în cazul lui Ionuţ Tănăsoaia să fie orientată spre medium, nu spre limita minimă a pedepsei, în condiţiile în care pentru fapta de care este acuzat agresorul baschetbalistului Chauncey Hardy legea prevede o pedeapsă între trei ani şi patru luni şi zece ani de închisoare.

Ionuţ Adrian Tănăsoaia spunea atunci în faţa instanţei că nu a făcut altceva decât să încerce să aplaneze situaţia şi că cele petrecute în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în clubul din Giurgiu au fost pur şi simplu o întâmplare.

Avocatul lui Ionuţ Tănăsoaia, Emil Vucă, a susţinut în faţa instanţei că Chauncey Hardy nu a fost tratat timp de opt ore după incident, respectiv până la ora 12.00, când a fost transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Totodată, avocatul a spus că la dosarul cauzei există dovezi din care reiese că Hardy a fost acuzat în SUA pentru deţinere de droguri şi a fost exclus dintr-o ligă, pentru comportament violent.

În 22 februarie, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia. Instanţa i-a acordat lui Ionuţ Adrian Atănăsoaia pedeapsa minimă întrucât şi-a recunoscut fapta. Pedeapsa pentru infracţiunea pentru care acesta a fost deferit justiţiei este între cinci şi 15 ani de închisoare.

Ionuţ Adrian Tănăsoaia, zis "Gipsy-Gypsanu", a fost trimis în judecată la începutul lunii decembrie 2011, în stare de arest preventiv, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy şi-a pierdut viaţa a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu nişte tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuţ Adrian Tănăsoaia şi s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans.

Hardy ar fi iniţiat un joc cu o tânără, căreia îi tot punea pe cap o şapcă, ceea ce i-a iritat pe tinerii care o însoţeau pe fată. Tănăsoaia i-ar fi spus lui Hardy să plece, însă conflictul verbal a degenerat, astfel că i-a tras un pumn în faţă, iar sportivul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe treapta pe care se afla, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment. Rana produsă în cădere a fost gravă, ducând la decesul baschetbalistului.

Medicii legişti au stabilit că moartea lui Hardy a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie şi dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.

Surse judiciare precizau că baschetbalistul Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, avea o alcoolemie de 0,6 la mie, la momentul incidentului din discotecă.

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, declara, în 8 aprilie, pentru MEDIAFAX, că familia baschetbalistului Chauncey Hardy s-a constituit parte civilă şi ar vrea să ceară statului român şi lui Ionuţ Tănăsoaia daune de aproximativ 1,5 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici