DOSARUL contractelor de consultanţă din Argeş: DNA a cerut câte şapte ani de închisoare pentru Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu

DNA a cerut joi, la ÎCCJ, câte şapte ani de închisoare pentru fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi pentru Mircea Drăghici, secretarul Camerei Deputaţilor, în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie privind atribuirea unor contracte de consultanţă.

696 afișări
Imaginea articolului DOSARUL contractelor de consultanţă din Argeş: DNA a cerut câte şapte ani de închisoare pentru Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu

DNA a cerut câte şapte ani de închisoare pentru Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu

La ultimul termen din dosarul în care fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi secretarul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici, sunt acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de consultanţă, procurorul a cerut instanţei condamnarea lor la o pedeapsă de câte şapte ani de închisoare.

Totodată, reprezentantul DNA a mai precizat că celor doi li se poate aplica şi un spor de pedeapsă de până la doi ani, „având în vedere poziţia lor de nerecunoaştere a faptei”.

Procurorul a cerut confiscarea sumei de 430.000 de lei de la cei doi.

Având în vedere numărul mare de inculpaţi, magistraţii Curţii Supreme au decis ca dezbaterile şi ultimul cuvânt al acuzaţilor să aibă loc în 17 aprilie, ulterior urmând a se dispune o primă decizie în acest caz. Hotărârea instanţei nu va fi definitivă.

Procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în 2015, lui Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

Totodată, a fost trimis în judecată deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

În acest dosar, s-a mai dispus trimiterea în judecată a 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi din judeţul Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici