Dosarul de corupţie al lui Dan Şova, rejudecat de la zero. Decizie în premieră, după hotărârea CCR privind completurile de 3 judecători

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, luni, rejudecarea de la zero a dosarului de corupţie al lui Dan Şova la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind luată având în vedere că Dan Şova nu mai este senator, ci simplu avocat.

2705 afișări
Imaginea articolului Dosarul de corupţie al lui Dan Şova, rejudecat de la zero. Decizie în premieră, după hotărârea CCR privind completurile de 3 judecători

Dosarul lui Dan Şova ar putea fi retrimis la instanţa de fond. Magistraţii, în pronunţare

Un singur judecător a cerut trimiterea unor întrebări CJUE şi suspendarea cauzei.

Fostul ministru al Transporturilor a cerut, în baza deciziei Curţii Constituţionale pe completurile specializate de 3, prin intermediul avocaţilor, admiterea apelului şi desfiinţarea deciziei anterioare a Instanţei Supreme, care îl condamnase în iunie la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Totodată, atât avocaţii lui Şova, cât şi procurorul DNA au cerut ÎCCJ retrimiterea dosarului CET Govora la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Şova a fost prezent, luni, la ÎCCJ, însă nu a făcut declaraţii în faţa instanţei şi nici în faţa jurnaliştilor.

Fostul ministru beneficiază astfel a doua oară de deciziile Curţii Constituţionale referitoare la completurile de la Înalta Curte de Casaţie, după ce a fost pus în libertate în decembrie 2018, când instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători.

Dan Şova a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ. Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea trimite dosarul lui Dan Şova la instanţa de fond, în urma deciziei CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători, după ce inclusiv procurorul DNA a cerut retrimiterea dosarului la fond. Şova a fost prezent, dar nu a făcut declaraţii.

Magistraţii ÎCCJ au ascultat luările de cuvânt ale părţilor şi au rămas în pronunţare în dosarul privind contestaţia în anulare depusă de fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova. Pentru o decizie de retrimitere, judecătorii trebuie să aibă o poziţie de majoritate de 4 la 1.

„Solicităm rejudecatea cauzei având în vedere nulitatea absolută. Am invocat acest motiv de apel, având în vedere lispa completurilor specializate. Să aveţi în vedere decizia CCE, să dispuneţi retrimiterea cauzei spre rejudecare”, a spus avocatul lui Dan Şova.

De asemenea, şi procurorul DNA a cerut retrimiterea dosarului la instanţa de fond.

 

Taguri:
îccj,
dan şova,
fond

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici