Două femei au murit, din cauza frigului, în judeţul Suceava

Două femei din comunele sucevene Putna şi Forăşti au murit din cauza frigului, în judeţul Suceava fiind înregistrate astfel, în ultimele două zile, trei cazuri de deces din cauza gerului.

25 afișări
Imaginea articolului Două femei au murit, din cauza frigului, în judeţul Suceava

Două femei din comunele sucevene Putna şi Forăşti au murit de frig (Montaj foto)

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a declarat, marţi, că o femeie în vârstă de 49 de ani din comuna Putna a fost adusă, luni, la Spitalul Municipal din Rădăuţi în stare de şoc, hipotermie, etilism şi un posibil accident vascular cerebral.

Personalul medical a făcut manevre de resuscitare timp de 40 de minute, dar femeia a murit.

Totodată, o femeie în vârstă de 82 de ani din comuna Forăşti a fost găsită moartă în casă de către un vecin care a solicitat intervenţia ambulanţei, personalul medical constatând decesul femeii.

Lăzăreanu a spus că în casa femeii era foarte frig, fiind posibil ca moartea acesteia să fi fost favorizată de frig.

O altă femeie, din comuna Dorneşti, a murit luni dimineaţă în Spitalul Municipal Rădăuţi la câteva ore după ce a fost internată cu hipotermie generalizată prin expunere la frig extrem, comă de gradul III şi etilism acut.

În spitalele din judeţ se acordă asistenţă medicală şi cazare persoanelor fără adăpost, a mai spus Lăzăreanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici