Două persoane au murit într-un accident produs din cauza poleiului

Două persoane au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Sibiu, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp, în condiţiile în care drumul era acoperit cu polei.

506 afișări
Imaginea articolului Două persoane au murit într-un accident produs din cauza poleiului

Două persoane au murit într-un accident produs din cauza poleiului (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu, accidentul s-a produs la ieşirea din municipiul Sibiu spre Sebeş, în zona aeroportului.

"Din primele cercetări rezultă că şoferul unui autoturism Dacia Logan înmatriculat în Bucureşti a pierdut controlul volanului, iar maşina a trecut peste sensul giratoriu şi s-a izbit de un stâlp, pe fondul vitezei excesive şi a unui carosabil acoperit cu polei", a declarat Constantin Crăciun de la Biroul Poliţiei Rutiere Sibiu.

În urma accidentului, un bărbat de 52 de ani din Târgovişte şi o femeie de 68 de ani din judeţul Alba au murit pe loc.

Martorii accidentului spun că au încercat să le acorde primul ajutor, dar cei doi erau decedaţi.

"Ne-au depăşit pe noi. Mergeau spre Cristian. Am coborât să le dăm primul ajutor, dar erau morţi. Am sunat la Poliţie. Nu ştiu dacă aveau viteză. Nu trebuie neapărat să fi avut viteză la carosabilul acesta. E alunecos, e sticlă", a declarat unul dintre martorii accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici