Drepturile pentru copilul lui Adrian Sobaru, de 636 lei, sunt transmise tatălui

Adrian Sobaru are un copil cu deficienţă care beneficiază de alocaţie dublă, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor în valoare totală de 636 de lei, ultimele plăţi fiind făcute în 16 decembrie, pe numele tatălui său, informează, joi, Primăria Sectorului 2.

211 afișări
Imaginea articolului Drepturile pentru copilul lui Adrian Sobaru, de 636 lei, sunt transmise tatălui

Drepturile pentru copilul lui Adrian Sobaru, de 636 lei, sunt transmise tatălui (Imagine: Mediafax Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Primăria Sectorului 2 precizează că Adrian Sobaru are un copil cu handicap grav, care beneficiază de alocaţie dublă, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor potrivit legii, drepturile aferente copilului fiind transmise pe numele tatălui său.

Indemnizaţia de însoţitor pentru persoanele cu handicap grav a fost diminuată din 1 iulie, de la 534 de lei la 461 de lei pe lună, alocaţia dublă şi bugetul complementar rămânând la valorile iniţiale, au mai spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 2.

"Referitor la afirmaţiile legate de plata drepturilor minorului, precizăm că nu au existat întârzieri la plata acestora. Ultimele plăţi au fost efectuate în data de 16.12.2010, dată la care au fost virate în cardul bancar al domnului Adrian Ion Sobaru următoarele drepturi băneşti: indemnizaţia de însoţitor, care este în cuantum de 461 lei pe lună, alocaţia dublă, care este în valoare 84 de lei pe lună, bugetul complementar care este în valoare de 91 de lei pe lună. Totalul drepturilor salariale sunt de 636 lei pe lună", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2 remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Adrian Sobaru, care joi dimineaţă s-a aruncat de la balconul Parlamentului, este electrician la TVR, are 40 de ani, este căsătorit şi are doi copii - dintre care unul are o deficienţă -, el fiind nemulţumit că în urma măsurilor de austeritate luate de Guvern i-au fost retrase unele drepturi pe care le primea pentru copil.

Bărbatul are o dramă de când s-a născut unul dintre copiii săi, bolnav de autism, nu ar avea probleme financiare şi nu era programat joi la filmarea din Parlament, dar a cerut să meargă în locul unui coleg, au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.

"El are doi copii, dintre care unul este autist. Din momentul în care s-a născut copilul şi şi-a dat seama că are acest handicap, omul nu a mai fost om. A avut o dramă", potrivit surselor citate, care spun că Adrian Sobaru nu avea probleme financiare şi că acţiunea lui din Parlament este speculată politic.

Sursele au mai spus că Adrian Sobaru a premeditat incidentul, pentru că el nu era programat la filmarea de joi din Parlament, dar a cerut să meargă în locul altui coleg.

Potrivit aceloraşi surse, Adrian Sobaru are salariu de încadrare de 2.174 de lei brut.

"Dar el are şi vechime mare, fapt pentru care beneficiază de 25% în plus din salariul lui. Apoi beneficiază de venituri provenite din orele suplimentare. În plus, are prin contractul colectiv de muncă, pentru că se ştie că are această problemă cu copilul, un sprijin material care are o valoare de trei salarii lunare de-ale lui, la nivelul unui an. Beneficiază şi de primă de concediu, care este de 85% dintr-un salariu lunar", au mai spus sursele, care au precizat că, în aceste condiţii, se poate ajunge ca Adrian Sobaru să aibă şi un salariu dublu decât cel de încadrare.

Pe de altă parte, sursele au spus că Adrian Sobaru ar fi putut fi nemulţumit pentru că indemnizaţia pe care o primea pentru copil a fost diminuată (cu 15%, n.r.), în urma măsurilor de austeritate luate de Guvern. "Dar, el sau soţia lui primeau şi o indemnizaţie de însoţitor pentru persoană cu handicap de gradul I, cum este autismul", au mai spus sursele.

Potrivit aceloraşi surse, Adrian Sobaru are 42 de ani, fiind născut în 16 august 1968.

Electricianul de la TVR Adrian Sobaru s-a aruncat, joi dimineaţă, de la unul din balcoanele plenului Parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici