Drumurile naţionale puţin circulate şi riscante, închise pe perioada de iarnă

Compania de Drumuri va închide, pe perioada de iarnă, sectoarele de drumuri naţionale cu un trafic redus şi risc ridicat de căderi masive de zăpadă, întrucât deszăpezirea acestora ar presupune costuri mari.

3 afișări
Imaginea articolului Drumurile naţionale puţin circulate şi riscante, închise pe perioada de iarnă

Drumurile naţionale puţin circulate şi riscante, închise pe perioada de iarnă

Traficul auto nu va fi permis pe drumurile încadrate în nivelul IV de viabilitate, respectiv cele supuse căderilor masive de zăpadă şi cu un trafic mai mic de 500 de autovehicule pe zi.

În această categorie intră Drumul Naţional (DN) 7C - Transfăgărăşanul - (între localităţile Piscu Negru şi Bâlea Cascada), DN 65D (pe porţiunea Albota - Bascov), DN 67C (Rânca - Curpat), DN 7A (Obârşia Lotrului - Petroşani), DN 66A (Câmpu lui Neag - Valea Cernei), DN 17D (Rodna - Cârlibaba), DN 2L (Soveja - Lepşa), DN 2M (Andreiaşu - Nereju), DN 2N (între km 8 şi localitatea Bogza), DN 2N (Jitia - limita judeţului Buzău), respectiv DN 2R (Vintileasa - Bahnele).

Întreţinerea acestor drumuri pe timpul iernii necesită cheltuieli mai mari decât cele determinate de devierea ciculaţiei pe trasee ocolitoare, potrivit Companiei de Drumuri.

Şosele vor fi deszăpezite în cazuri excepţionale, când sunt în pericol vieţi omeneşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici