Elev în clasa a IX-a, prins după un anunţ cu bombă

Un elev din clasa a IX-a de la Grupul Şcolar "Petre Poni" din Bucureşti a anunţat telefonic amplasarea unei bombe în şcoală, el fiind prins mulţumită înregistrărilor video din unitatea de învăţământ, a declarat agenţiei MEDIAFAX, Stelian Fedorca, inspectorul general şcolar al Capitalei.

28 afișări
Imaginea articolului Elev în clasa a IX-a, prins după un anunţ cu bombă

Elev în clasa a IX-a, prins după un anunţ cu bombă

Miercuri, la ora 9.55, la Grupul şcolar a fost primit un telefon privind existenţa unei bombe în şcoală. Imediat au fost anunţată Poliţia şi a fost evacuată şcoala, pirotehniştii negăsind proiectilul.

Întrucât şcoala avea sistem video, a fost analizată înregistrarea, astfel fiind identificat un elev din clasa a IX-a, care a telefonat chiar din incinta şcolii, a explicat inspectorul general şcolar.

Cazul elevului este analizat în consiliul profesoral. Întrucât este în învăţământul obligatoriu, elevul nu poate fi exmatriculat. El riscă scăderea notei la purtare, mutarea din şcoală sau alte sancţiuni pe care le va decide consiliul profesoral, a mai spus Fedorca.

Minorii până la 14 ani nu răspund penal.

Autorităţile au avertizat de nenumătate ori că cei care fac astfel de glume sunt pasibili de pedepse cuprinse între trei şi 12 ani de închisoare, iar alarmarea fără motiv este şi ea pedepsită de lege.

Potrivit Legii 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, "ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea armelor biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor explozive, în scop terorist, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 12 ani".

Articolul 38 din acelaşi act normativ prevede că „alarmarea fără motiv întemeiat a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă, cu privire la răspîndirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici