Eurobarometru: Românii au o părere proastă despre economia naţională, dar sunt optimişti cu privire la viitorul UE

Românii (87%) au o părere proastă despre starea economiei naţionale şi tind să nu aibă încredere în Guvern (74%) şi Parlament (80%), în schimb sunt optimişti în legătură cu viitorul UE (76%), potrivit unui Eurobarometru publicat luni.

227 afișări
Imaginea articolului Eurobarometru: Românii au o părere proastă despre economia naţională, dar sunt optimişti cu privire la viitorul UE

Eurobarometru: Românii au o părere proastă despre economia naţională, dar sunt optimişti cu privire la viitorul UE (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

87% dintre românii chestionaţi au declarat că au o părere proastă despre starea economiei naţionale (faţă de 65% media europeană), iar 12% o părere bună. În ceea ce priveşte aşteptările pentru economia naţională pentru următoarele 12 luni, 41% consideră că situaţia va fi la fel, 31% cred că va fi mai rău, iar 23% că va fi mai bine.

Referitor la locurile de muncă, 19% dintre repondenţi apreciază că situaţia se va schimba în bine, 35% în mai prost, iar 41% cred că va rămâne la fel. Întrebaţi de impactul crizei asupra pieţei muncii, 47% dintre români cred că ce-i mai rău abia urmează (la fel ca media europeană), în timp ce 38% consideră că ce-a fost mai rău a trecut.

Rugaţi să spună care sunt cele mai importante chestiuni cu care se confruntă România în prezent, românii au indicat situaţia economică (38%), preţurile în creştere (38%) şi şomajul (31%). La nivel personal, principalele preocupări sunt creşterea preţurilor (45%), securitatea socială şi sănătatea (26) şi situaţia financiară a familiei (25%).

58% dintre români tind să aibă încredere în instituţiile europene (faţă de 32% media europeană), iar 34% tind să nu aibă încredere. În schimb, 80% dintre ei tind să nu aibă încredere în Parlamentul de la Bucureşti şi doar 16% tind să aibă încredere.

Situaţia este similară în cazul guvernului: 74% tind să nu aibă încredere în această instituţie, iar 23% tind să aibă. Întrebaţi dacă România s-ar descurca mai bine în afara UE, 62% au respins această afirmaţie, iar 26% au fost de acord. În proporţie de 76% românii sunt optimişti în legătură cu viitorul UE - faţă de 53% media europeană, şi 19% pesimişti - faţă de 40% media europeană. 57% dintre cei chestionaţi au declarat că statul intervine prea mult în viaţa lor, iar 36% au spus că nu au această impresie.

La întrebarea dacă este prea multă toleranţă, iar infractorii ar trebui să fie pedepsiţi mai sever, 88% dintre români au fost de acord, iar 10% nu. Întrebaţi care sunt valorile reprezentantive pentru Uniunea Europeană, cei mai mulţi români au indicat drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Sondajul a avut loc în perioada 15-23 martie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici