Video Evacuare şi salubrizare a unei clădiri vechi din Capitală

Autorităţile locale din sectorul 2 al Capitalei au descins, joi dimineaţă, într-un imobil vechi în care, în condiţii insalubre, locuiau zeci de persoane, printre care mulţi copii, unii dintre ei foarte mici, asistenţii sociali urmând să decidă în privinţa acestora.

1 afișare

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, însoţit de asistenţi sociali şi poliţişti comunitari, a venit la clădirea de pe strada Radu de la Afumaţi nr. 65 încă din zori, după ce oamenii Primăriei ridicaseră, cu câteva ore în urmă, o mare cantitate de gunoaie din curtea imobilului.

Toată acţiunea a pornit de la faptul că vecinii celor care locuiesc în clădirea ridicată în 1895, pe strada din apropierea Pieţei Obor, au sesizat autorităţile despre scandalurile permanente, zgomotul şi mizeria de aici.

Ca urmare, au fost ridicate de către poliţiştii comunitari 43 de persoane, printre care mulţi copii, unii dintre ei foarte mici. Totodată, trei dintre copii au fost duşi la spital pentru că aveau febră. După identificare, celor care locuiesc legal în imobil li se va permite să se întoarcă, dar cu condiţia să păstreze curăţenia, în timp ce ceilalţi vor fi trimişi în localităţile de unde provin, a declarat primarul Neculai Onţanu.

Primarul a adăugat că va amenda firma Foişor, care are în administrare aceste corpuri de clădire.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici