FOTO EXCLUSIV. INTERVIURI Războiul din Ucraina este o tragedie creată de Putin. Dar ucrainenii sunt de neînvins

Refugiaţii din Ucraina – împinşi să-şi părăsească ţara, casa, familia, viaţa pe care o construiseră cu greu şi cu speranţă. Un vis al unui preşedinte cu ambiţii totalizatoare s-a transpus într-un coşmar real pentru peste 43 de milioane de oameni.
În seara de dinaintea zilei de 24 februarie (zi care rămâne în istoria noastră) am stat de vorbă cu câţiva refugiaţi ucraineni, în temporara lor casă – un centru public de refugiaţi din Sectorul 2 al Capitalei. Sunt vizibil apăsaţi, îngrijoraţi, dar deschişi, prietenoşi, curajoşi. Dinspre ei răzbate o putere, o căldură şi multă speranţă. Ei au fost cei norocoşi pentru că au putut pleca, nu însă cu sufletul uşor – mulţi au lăsat în urmă o soţie însărcinată, fraţi, copii, sau un soţ bolnav.
Războiul lui Putin este o tragedie. Nu doar pentru ucraineni, dar şi pentru ruşi - o refugiată, Irina, spune că ruşii sunt „spălaţi pe creier” de către regimul de la Kremlin - în timp ce o angajată a centrului o încurajează şi o ajută să aplice pentru viză. Irina va pleca în Canada, aşa că îi spun că îi ţin pumnii şi că aştept veşti. „Măcar să ajung acolo”, îmi răspunde cu un zâmbet trist.

719 afișări

Imaginea articolului EXCLUSIV. INTERVIURI Războiul din Ucraina este o tragedie creată de Putin. Dar ucrainenii sunt de neînvins

FOTO Ştefania Vintilă, coordonatoare Centru de găzduire pentru persoane strămutate din Ucraina

Peste 8.000 de civili ucraineni au murit în războiul lui Putin. Nu a mai stat nimeni să numere animalele ucise, dar sunt oameni care îşi plâng sufletele necuvântătoare. O tragedie reală, vie şi continuu sângerândă.

Este multă durere. Mult şoc. Multe lacrimi. Refugiaţii din centru plâng. Dar ştiu şi să zâmbească, să glumească, să vorbească cu tine. Sunt rezilienţi şi empatici, săritori şi darnici. De real ajutor sunt angajatele şi angajaţii din centru. Se implică într-un mod uman, empatic, etic şi răspund imediat la întrebările şi nevoile rezidenţilor, cu mic sau mare. Relaţiile dintre cei care primesc ajutor şi cel care îl oferă sunt calde, asta se vede cu ochiul liber. Sprijin primesc şi de la fundaţii şi ONG-uri, iar nevoie de ajutor este mereu într-un centru cu zeci de refugiaţi şi refugiate de toate vârstele.

Am strâns câteva interviuri pentru că vocea lor merită să fie auzită şi ascultată.

Mulţi refugiaţi au venit singuri, familiile lor au rămas sub ameninţarea obuzelor, rachetelor şi dronelor ruseşti

Cine eşti, de unde vii şi cât stai pe la noi? Aşa mi-aş fi dorit să-i fi întrebat, dar ei şi ele nu sunt aici în vacanţă, ci de nevoie, de disperare, nu pentru a ne lua „fondurile, ajutoarele şi locurile de muncă”, aşa cum se spune şi se scrie de către cei şi cele care nu-i cunosc.

1. Cum te numeşti, ce vârstă ai şi de unde eşti?

Sunt Iryna Patrichenko, din Chernigov, 53 de ani.
Ekaterina Ogorodnyk este numele meu, am 28 de ani, vin din oraşul Odessa.
Mă numesc Iulia, sunt din Odessa, Ismail, am 53 de ani şi am fugit din război. Sunt aici de opt luni.

2. Ai rude rămase în Ucraina?

Familia mea a rămas în Ucraina. (Iryna Patrychenko)
Părinţii şi copiii mei. (Ekaterina Ogorodnyk)
Mi-au rămas patru fraţi, patru nepoţi, două surori, soţul şi băiatul meu, Rustam, care are 35 de ani. E greu, mai vorbesc cu ei la telefon. (…) Eu am avut o viaţă tare grea. 25 de ani am lucrat în Moldova, pe deal, cu sapa. Primul bărbat, cu care am copilul, m-a părăsit şi m-am întors la mama, în Ucraina, vindeam haine cu ea. Apoi m-am îmbolnăvit. Mă gândesc la bătrâneţe şi mi-e frică. Dar am încredere în Dumnezeu. (Iulia)

3. Ce ai vrea ca românii să ştie despre ucraineni?

Ţara mea luptă pentru independenţa sa. Băieţii noştri luptă pentru casele lor, pentru familiile lor, fără a-şi cruţa viaţa. Vrem să trăim în pace cu toţi şi să fim independenţi. (Iryna Patrychenko)
Războiul este durere pentru rude şi apropiaţi, războiul este frică, nu există nimic mai rău pe lume - să nu ştii dacă vei fi în viaţă mâine. (Ekaterina Ogorodnyk)
Suntem toţi oameni, nu vrem nimic, nu cerem nimic. Vrem doar să trăim în pace (Iulia)

4. Povesteşte-mi puţin despre tine.

Sunt profesoară, iar singurul meu vis în acest moment este ca pacea să vină în curând. (Iryna Patrychenko)
Sunt pasionată de natură şi de animale, iubesc cultura şi obiceiurile naţiunilor. Sunt pasionată de politică, de artă şi de psihologie. (Ekaterina Ogorodnyk)

5. Cum este viaţa în centrul de refugiaţi? Te-ai acomodat?

Viaţa în centru este bună. Personalul centrului este foarte amabil şi receptiv. Sunt foarte recunoscătoare pentru grija, înţelegerea şi simpatia lor. (Iryna Patrychenko)
Viaţa în centru nu este uşor de descris în cuvinte. Când ajungi în această familie mare şi caldă, nu mai vrei să pleci. Toată lumea, de la personal până la rezidenţii din centru, rămâne în amintirea şi în inima mea. (Ekaterina Ogorodnyk)
Totul este bine aici, angajatele – toate fetele - sunt minunate, ne ascultă, ne ajută, ne dau ce avem nevoie (mâncare, haine, bani). Şi angajaţii sunt săritori. Tuturor le mulţumesc. (Iulia)

6. Ce planuri ai? Te întorci în Ucraina, rămâi în România sau pleci în altă ţară?

Aş dori să mă întorc acasă şi să ajut la restaurarea locului meu natal, Cernigov, care a fost grav avariat în timpul războiului şi ai cărei apărători nu au lăsat inamicul să ajungă la Kiev şi au respins invadatorii până la graniţă. (Iryna Patrychenko)
Am planuri să mă întorc acasă la familia şi prietenii mei, (dacă nu-mi va plăcea mai mult în Europa decât acasă) şi, bineînţeles, să-mi cresc copiii, să construiesc o casă, să mă dezvolt şi să studiez. (Ekaterina Ogorodnyk)
În martie aş vrea să mă întorc acasă, la Odessa. Eu vreau, dar nu ştiu cum o să fie cu războiul. Dacă se ameliorează situaţia, mă voi duce acasă. (Iulia)

7. Ce mesaj ai avea pentru Putin sau pentru cei care susţin războiul?

Celor care îl susţin pe Putin le-aş dori să pot trăi toată oroarea pe care poporul meu a trăit-o şi o trăieşte. Să simtă pe propria piele toate atrocităţile. (Iryna Patrychenko)
Nu am nimic de spus, ei (n.red. ruşii) vor vedea totul cu ochii lor şi mai devreme sau mai târziu vor înţelege ce este necesar. (Ekaterina Ogorodnyk)
L-aş ruga frumos pe Putin să oprească războiul. Ajunge! Cât sânge, câţi oameni au murit… Doar atât vreau: să trăim toţi. Putin a ordonat uciderea unor bebeluşi. De ce? Nu suntem toţi la fel? Putin a venit la noi, al nostru (n.red. Zelensky) nu s-a dus peste el. La ora 5 dimineaţa, toţi dormeam. A început calvarul: s-au spart ferestrele, s-a zguduit casa. Sirena… Când auzi sirena.. mori. E tare straşnic (de speriat n.red.). Nu ştiam unde să mă bag, unde să mă ascund când pornea sirena. Uneori durează trei ore, alteori o zi întreagă fără oprire. (Iulia)

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria social

Credit fotografii: Ştefania Vintilă, coordonatoare Centru public de găzduire pentru persoane strămutate din Ucraina

Citește pe alephnews.ro: ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC – cu Adrian Sârbu, Hofi și Nemo. De la 22:00, pe Aleph News!

Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul

Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: refugiati ucraineni,; refugiati,; interviuri,; un an de razboi,; razboi,; ucraina,; vladimir putin,; tragedie,; exclusiv,; civili,; 24 februarie,; ucraineni,; interviu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.