Exerciţiu NATO eşuat: Un TAB a fost luat de Dunăre, trei militari au reuşit să se salveze în ultimul moment/ MApN: S-a scufundat în timpul unui exerciţiu militar pe braţul Borcea

Un transportor amfibiu blindat TAB-77 s-a scufundat, sâmbătă, în timpul unui exerciţiu militar pe braţul Borcea, operaţiunea de scoatere a acestuia din ape urmând să fie realizată cu ajutorul unor utilaje furnizate de un operator specializat civil, a confirmat MApN. Un TAB care participa la Saber Guardian 2017, în cadrul unui exerciţiu ce presupunea scufundarea acestuia, a fost luat în realitate de apele Dunării, trei militari fiind salvaţi în ultimul moment, au declarat surse din cadrul MApN pentru MEDIAFAX.

10067 afișări
Imaginea articolului Exerciţiu NATO eşuat: Un TAB a fost luat de Dunăre, trei militari au reuşit să se salveze în ultimul moment/ MApN: S-a scufundat în timpul unui exerciţiu militar pe braţul Borcea

Potrivit surselor citate, TAB-ul care s-a scufundat urma să fie implicat într-un exerciţiu în cadrul Saber Guardian 2017, care presupunea o operaţiune de simulare a unui astfel de incident.

"În cadrul secvenţelor de instruire ale exerciţiului «ARGEDAVA SABER 17», desfăşurat pe malul drept al braţului Borcea, în zona localităţii Borduşani, în data de 15 iulie, pe timpul exersării procedurilor de traversare a cursului de apă, echipajul unui transportor amfibiu blindat TAB-77 a raportat infiltrarea apei în interiorul transportorului. Evenimentul face parte din gama de situaţii tactice luate în calcul de planificatorii exerciţiului. Echipajul transportorului şi forţele de sprijin special destinate pentru această situaţie au pus în aplicare procedurile de salvare şi evacuare a personalului, care au funcţionat conform standardelor şi baremelor stabilite", a anunţat, miercuri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN), remis MEDIAFAX.

Niciun militar nu a fost rănit pe timpul acestor operaţiuni.

Evacuarea TAB-ului nu a fost însă posibilă pe loc, operaţiunea de scoatere a acestuia de pe fundul apei urmând să fie realizată ulterior, cu ajutorul unor utilaje furnizate de un operator specializat civil.

Potrivit MApN, în tot acest timp, navigaţia pe braţul Borcea s-a desfăşurat în siguranţă, locul de scufundare fiind balizat conform procedurilor, iar căpitania portului Feteşti a fost informată.

Surse din MAPN au precizat că simularea s-a desfăşurat conform planului, militarii au fost scoşi cu toţii din apă, însă când a trebuit să fie scos la suprafaţă şi TAB-ul, curenţii au fost prea puternici şi nu au mai permis finalizarea exerciţiului, astfel că acesta a rămas pe fundul apei.

 

Potrivit surselor citate, TAB-ul care s-a scufundat urma să fie implicat într-un exerciţiu în cadrul Saber Guardian 2017, care presupunea o operaţiune de simulare a unui astfel de incident.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici