Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Experţilor Topografi din România, Flaviu Misarăş, a declarat, vineri, la Conferinţa Naţională „Judecător-expert judiciar” de la Târgu Mureş, că meseria de topograf este delicată, pentru că necesită deplasări în teren, dar uneori vremea este nefavorabilă, iar efectuarea expertizelor întârzie şi pentru că sunt foarte multe informaţii care trebuie „culese” din teritoriu, de la clădirile administrative sau de la Oficiul de Cadastru.
„Mulţi au fost amendaţi, dar când e supradimensionată munca nu mai poţi face faţă. Topografia nu se poate face la -16 grade Celsius, când sunt ploi abundente, pentru că avem aparatură performantă, de precizie, care în astfel de condiţii nu mai are calitatea cerută”, a spus Misarăş.
Misarăş a adăugat că le propune reprezentanţilor instanţelor să fie de acord cu secretizarea rapoartelor de expertiză, dat fiind că există cazuri când părţile dintr-un proces, fiind nemulţumite de rezultate, nu le mai achită.
„Căile pe care noi le propunem pentru a ne proteja atât ca persoană în faţa părţilor, cât şi a ne proteja munca vizează secretizarea expertizei judiciare. Conform legii actuale, expertiza judiciară se depune odată cu decontul, părţile văzând expertiza. Cei nemulţumiţi nu o achită, iar noi suntem nemulţumiţi că nu primim banii. Drept urmare, am obţinut la Judecătoria Sighişoara şi chiar şi Târnăveni să ne păstreze anonimatul acestei expertize până la achitarea ei”, a spus Misarăş.
Potrivit acestuia, în 1 martie, existau circa 280 de experţi la nivel naţional, din care opt în Mureş, unele judeţe, precum Bistriţa Năsăud sau Satu Mare, neavând niciunul.
În urma unei decizii a Ministerului Justiţiei, începând din 1 martie au intrat în rândul experţilor judiciari încă 432 de persoane.
Conferinţa de la Târgu Mureş a vizat problema terenurilor aflate în litigiu, în care se recurge, în instanţă, la administrarea unei expertize topografice. Participanţii au subliniat că doresc să împărtăşească exemplele de bună practică, astfel încât dosarele unde se apelează la expertiza topografică să nu se mai amâne foarte mult, în condiţiile unui număr foarte mic de experţi topografi, la nivel naţional.