Familia Anghel a cerut Tribunalului Constanţa ca Mircea Băsescu să restituie suma de 600.000 de euro

Familia lui Sandu Anghel a cerut Tribunalului Constanţa, care judecă procesul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă, ca acesta să restituie suma de 600.000 de euro, în timp ce avocaţii lui au solicitat respingerea cererii, instanţa urmând să se pronunţe în această speţă.

976 afișări
Imaginea articolului Familia Anghel a cerut Tribunalului Constanţa ca Mircea Băsescu să restituie suma de 600.000 de euro

Familia Anghel a cerut Tribunalului Constanţa ca Mircea Băsescu să restituie suma de 600.000 de euro (Imagine: Liviu Untaru / Mediafax Foto)

Un nou termen în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă a avut loc, vineri, la Tribunalul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, a fost audiat, ca martor propus de Mircea Băsescu, avocatul Sorin Calafus, cel care l-a reprezentat la un termen pe Sandu Anghel. Calafus a recunoscut că îl cunoaşte pe Mircea Băsescu de mai mulţi ani şi că are o relaţie de amiciţie cu acesta. El a susţinut că nu a fost avocatul lui Mircea Băsescu, dar că uneori a mai fost consultat de acesta în diverse probleme juridice.

Întrebat dacă a fost avocatul familiei Anghel, Sorin Calafus a răspuns: "Fără îndoială că am fost angajat al familiei Anghel, dar nu pot da amănunte". Când avocatul l-a întrebat pe martor dacă a fost recomandat familiei Anghel de Mircea Băsescu, Sorin Calafus a negat acest lucru. În acel moment, apărătorul lui Mircea Băsescu a decis să oprească audierea martorului.

Tribunalul Constanţa a luat în discuţie şi o cerere a lui Florin Anghel ca Mircea Băsescu să restituie familiei sale suma de 600.000 de euro. Instanţa a solicitat trimiterea unei adrese către DNA Constanţa pentru ca procurorii să comunice când a fost făcut denunţul familiei Anghel şi când a fost dată suma de bani lui Mircea Băsescu.

Fănica Anghel şi Izaura Anghel, prezente în sala de judecată, au cerut instanţei să le aprobe această cerere.

Avocaţii lui Mircea Băsescu au cerut respingerea solicitării pentru că aceia care au întocmit-o nu au calitate procesuală în acest dosar.

Tribunalul Constanţa urmează să decidă dacă va da sau nu curs acestei solicitări.

Instanţa a stabilit ca următorul termen să fie în 20 noiembrie, atunci când vor fi prezentate concluziile pe fondul cauzei.

La sosirea la Tribunalul Constanţa, Izaura Anghel a vorbit despre condamnarea la închisoare a ei şi a altor trei membri ai familiei sale pentru şantajarea lui Mircea Băsescu, sentinţă dată joi. Ea a susţinut că este nevinovată, că va merge până la CEDO şi că în urma acestei decizii copiii săi rămân orfani deoarece atât ea, cât şi soţul său şi mama ei vor intra la închisoare.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

În iunie, Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să fie puşi sub control judiciar în dosarul în care sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Atunci, instanţa a dispus, de asemenea, că Mircea Băsescu nu avea voie să părăsească judeţul Constanţa şi să se apropie sau să comunice cu participanţii la comiterea infracţiunilor şi cu martorii din dosar, iar Marian Căpăţână nu putea părăsi municipiul Bucureşti şi nu se putea apropia de participanţii la comiterea infracţiunilor şi de martorii din dosar.

În 18 august, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondată, o contestaţie formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva unei încheieri de şedinţă din 12 august, pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână le-a fost înlocuită interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa, respectiv limita teritorială a municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a nu părăsi ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. Hotarârea instanţei este definitivă.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici