Familiile a patru din victimele accidentului din Ungaria cer sprijin pentru repatrierea cadavrelor

Familiile a patru dintre persoanele decedate în accidentul rutier din Ungaria, dintre care două din judeţul Argeş şi două din Teleorman, solicită sprijin financiar autorităţilor române pentru a repatria trupurile neînsufleţite ale victimelor.

486 afișări
Imaginea articolului Familiile a patru din victimele accidentului din Ungaria cer sprijin pentru repatrierea cadavrelor

Familiile a patru din victimele accidentului din Ungaria cer sprijin pentru repatrierea cadavrelor (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Rudele victimelor îl acuză pe şoferul tirului care s-a urcat la volan conştient că este bolnav şi că nu este în plenitudinea forţelor sale fizice şi speră ca ancheta poliţiştilor şi procurorilor ungari să facă lumină în acest caz, soldat cu 14 morţi şi doi răniţi.

Şoferul microbuzului, Adrian Nicuşor Popescu, avea 34 de ani şi era din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu. Mama acestuia spune că tragedia a fost provocată de "iresponsabilitatea" conducătorului auto din Arad al tirului.

"Şoferul tirului este singurul vinovat de toate cele întâmplate, uitaţi-vă ce grozăvie s-a întâmplat, venea acum Sfântul Mihail şi Gavriil şi uite de ce am parte eu acum. Solicităm ajutorul financiar al statului român pentru a-mi aduce copilul acasă, noi nu avem posibilităţi materiale care să ne permită o astfel de operaţiune costisitoare. Fiul meu a lucrat ca taximetrist, şi de puţin timp muncea la firma căreia îi aparţine microbuzul", a declarat Gabriela Croitoru, mama şoferului.

O altă victimă din Piteşti a tragediei din Ungaria este Vasile Marcel Constantin, de 22 de ani, din cartierul Războieni, pasager în microbuz. Bărbatul divorţase şi se recăsătorise, a doua sa soţie fiind însărcinată în cinci luni.

Una dintre rudele lui Vasile Marcel Constantin, Daniel Albu, a declarat jurnaliştilor că autorităţile române ar fi trebuit să-i contacteze pentru a-i ajuta să-şi aducă acasă morţii, în condiţiile în care costul acestei acţiuni nu poate fi suport de către o familie săracă.

Nici familia teleormănenilor morţi în accidentul din Ungaria nu are bani pentru a-şi îngropa rudele, Claudiu Leonard Ene, de 22 de ani, şi mama să, Rita Ştefan, de 50 de ani, rudele acestora cerând ajutorul autorităţilor pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite.

"Am fost la primărie, dar domnul primar a spus că nu prea are cu ce să ne ajute pentru că are conturile blocate. Am sunat la Ambasada României din Ungaria, acolo m-au întrebat dacă am bani, le-am spus că nu, iar ei mi-au spus să mă liniştesc că voi fi ajutată, că sunt mulţi decedaţi şi urmează să fie trimişi toţi acasă în maxim o săptămână. Nu avem bani pentru înmormântare şi cerem sprijinul autorităţilor pentru a ne îngropa morţii", a declarat sora lui Claudiu Leonard Ene.

Un număr de 14 persoane, între care trei copii, au murit duminică noaptea, iar alte două persoane au fost rănite grav, după ce un microbuz înmatriculat în judeţul Argeş a fost lovit frontal de un camion în Ungaria, în apropiere de Szeged.

TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad.

Potrivit şefului ARR Argeş, Georgiu Gingăraş, microbuzul a fost modificat pentru a reduce capacitatea locurilor de la 18 la 15, astfel încât vehiculul să fie încadrat la tipul opt plus unu locuri pentru a nu fi necesară licenţă de transport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici