FC Petrolul are datorii de 250.000 euro la firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul Ilie Oană

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti are datorii de 250.000 de euro către firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul "Ilie Oană”, potrivit unor surse administratorul stadionului urmând să dea în judecată clubul pentru recuperarea debitelor, după ce tentativele de mediere au eşuat.

207 afișări
Imaginea articolului FC Petrolul are datorii de 250.000 euro la firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul Ilie Oană

FC Petrolul are datorii de 250.000 euro la firma Consiliului Local Ploieşti care administrează stadionul Ilie Oană (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)

Societatea comercială Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti SRL, firmă care aparţine în totalitate Consiliului Local Ploieşti şi care are în administrare stadionul "Ilie Oană” din municipiu, are de recuperat de la clubul de fotbal Petrolul Ploieşti suma de 250.000 de euro, sub formă de chirii neplătite.

Reprezentanţi ai SGU Ploieşti au declarat pentru MEDIAFAX că datoriile au fost acumulate în ultimele luni şi reprezintă sumele pe care clubul trebuie să le plătească firmei Consiliului Local pentru meciurile disputate pe stadion.

Sursele citate au precizat că SC SGU Ploieşti a notificat, în repetate rânduri, clubul cu privire la aceste datorii şi chiar au existat două şedinţe la mediator, însă ambele medieri au fost fără rezultat.

În aceste condiţii, SC SGU Ploieşti intenţionează să acţioneze în instanţă clubul de fotbal pentru recuperarea sumelor restante.

Clubul Petrolul Ploieşti plăteşte administratorului stadionului aproximativ 16.000 de euro fără TVA pentru fiecare meci disputat pe stadionul "Ilie Oană”.

Miercuri seară, acţionarii principali ai clubului, fraţii Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general Marius Bucuroiu, care deţine, de asemenea, acţiuni, alături de alte patru persoane, se află la Tribunalul Prahova, unde sunt prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă în dosarul în care procurorii DIICOT îi acuză de constituire de grup infracţional, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15.400.000 de euro.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, judecătorii nu s-au pronunţat cu privire la propunerea de arestare, iar ordonanţele de reţinere emise pe numele celor şapte expiră la ora 21.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici