Finanţarea în sănătate prin credite de angajament, reglementată prin ordonanţă

Premierul Emil Boc anunţat, luni, că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care instrumentul creditelor de angajament va fi utilizat pentru a putea soluţiona problemele legate de finanţarea din sistemul de sănătate.

161 afișări
Imaginea articolului Finanţarea în sănătate prin credite de angajament, reglementată prin ordonanţă

Premierul Emil Boc (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Am avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, am informat şi coaliţia că vom aproba o ordonanţă de urgenţă prin care vom utiliza instrumentul creditelor de angajament pentru a putea soluţiona problemele legate de finanţarea din sistemul de sănătate şi că, din acest punct de vedere, avem soluţia pregătită pentru a fi adoptată", a spus el după şedinţa Coaliţiei.

Boc a dat, de asemenea, asigurări că salariile dascălilor nu vor scădea după intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unic de salarizare.

"Vreau să îi asigur pe toţi dascălii din acestă ţară că afirmaţiile potrivit căreia scad salariile fie odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Legii salarizării unice fie cu 1 ianuarie 2010 acestă afirmaţie este nefondată", a menţionat premierul.

Potrivit afirmaţiilor sale, niciun venit salarial al profesorilor nu va scădea odată cu intrarea în vigoare a legii, nici acum nici după 1 ianuarie 2010.

"Să ştie toată lumea, nu există niciun fel de problemă cu achitarea şi plata salariilor, pensiilor, alocaţiilor sociale, nici acum şi nici anul viitor", a ţinut să precizeze premierul Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici