Focar major de COVID-19 la un centru de vârstnici din judeţul Cluj

  • Aproape 50 de persoane dintr-un centru de vârstnici din comuna Apahida, judeţul Cluj, au fost diagnosticate cu COVID-19
  • Persoanele afectate sunt angajaţi ai instituţiei, dar şi beneficiari care au vârste cuprinse între 68 şi 92 de ani
  • Activitatea centrului s-a suspendat pentru dezinfecţie
7330 afișări
Imaginea articolului Focar major de COVID-19 la un centru de vârstnici din judeţul Cluj

Focar imens de COVID-19 la un centru de vârstnici din judeţul Cluj

Potrivit Prefecturii Cluj, focarul a apărut la un centru de vârstnici - Casa Hermina din Dezmir, comuna Apahida.

„Din 54 de testaţi, 48 sunt pozitivi (rezidenţi cu vârstele între 68-92 ani şi personal angajat). În cursul zilei de azi (miercuri – n.r.) se va organiza evaluarea tuturor pozitivilor din punct de vedere clinic, paraclinic şi imagistic, în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate fiecărui pacient”, arată reprezentanţii Prefecturii Cluj.

Aceştia precizează că s-a decis testarea ca urmare a depistării a doua cazuri pozitive la personal.

Activitatea centrului s-a suspendat pentru dezinfecţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici