Fosta şefă a Vămii Ploieşti: Am fost ameninţată cu sabia de reprezentanţii unei firme din domeniul petrolier

Fosta şefă a Vămii Ploieşti Diana Severin a susţinut că a fost ameninţată cu sabia de către reprezentanţii unei firme din domeniul petrolier, pentru că a vrut să facă mai multe verificări înainte de a elibera din vamă cisternele societăţii respective, Severin sunând la 112 pentru a cere ajutor.

188 afișări
Imaginea articolului Fosta şefă a Vămii Ploieşti: Am fost ameninţată cu sabia de reprezentanţii unei firme din domeniul petrolier

Fosta şefă a Vămii Ploieşti: Am fost ameninţată cu sabia de reprezentanţii unei firme din domeniul petrolier (Imagine: Mediafax Foto)

Diana Severin a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în anul 2009, când era director al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, a fost ameninţată cu sabia în biroul său de la Vama Ploieşti de către reprezentanţii unei firme din domeniul petrolier.

Severin a povestit că mai multe cisterne au fost aduse la vamă pentru controlul specific şi că, în momentul în care, în calitate de director, a dispus mai multe verificări întrucât suspecta că existau unele nereguli, şoferii şi însoţitori ai acestora au intrat peste ea în biroul de la Vama Ploieşti şi au ameninţat-o cu o sabie cu lama de aproximativ 40 - 50 de centimetri.

"În afara faptului că m-au înjurat şi m-au ameninţat, mi-au spus că nu sunt veşnică, că oricum voi pleca foarte repede de la vamă şi că ar fi bine să colaborez", a spus fosta şefă a Vămii Ploieşti.

Diana Severin a mai spus că, atunci când s-a văzut în acea situaţie, a apelat numărul unic de urgenţă 112, iar echipe de poliţişti au venit la vamă.

Întrebată dacă a semnat vreun proces-verbal întocmit de Poliţie, fosta şefă de la Vama Ploieşti a spus că nu dat nicio declaraţie atunci şi nici nu semnat vreun document întocmit de oamenii legii.

Ea a afirmat că, atâta vreme cât a fost şefă la vamă, a fost înjurată sau ameninţată aproape în fiecare zi, aproape la fiecare control.

Severin a mai spus că în 2009, în doar şase luni, cât a fost director la DJAOV Prahova, în această vamă au avut loc 500 de controale, în condiţiile în care în tot anul 2008 în aceeaşi direcţie s-au desfăşurat doar 70 de verificări.

Diana Severin a mai povestit că atunci când a preluat şefia vămii de la Ploieşti echipajele mobile care făceau controale în trafic opreau maşinile cu rigle şcolare înfăşurate în scoci reflectorizant, întrucât nu erau dotate cu niciun fel de echipament şi nu aveau bastoane reflectorizante pentru a opri maşinile pe timp de noapte.

"Mi s-a părut un sabotaj la adresa echipelor mobile", a spus Severin.

Ea a adăugat că a cerut în scris dotări pentru echipajele mobile şi a primit veste reflectorizante şi alte tipuri de echipament.

Întrebată cât de "grea" este Vama Ploieşti, într-un top al vămilor din ţară, Diana Severin a răspuns că, în ceea ce priveşte tranzitul, biroul vamal de la Ploieşti se numără printre primele două sau trei vămi şi că prin acest punct trec foarte multe transporturi cu produse petroliere.

Diana Severin a subliniat că Vama Ploieşti se confruntă cu lipsă de personal, această vamă având aproximativ 40 de angajaţi în condiţiile în care ar fi nevoie de o sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici