Fostul director al Hidro Prahova, pe care Ghiţă a spus că nu îl cunoaşte: Ne cunoaştem de 20 de ani

Fostul director general al SC Hidro Prahova Dumitru Pantea, audiat marţi la DNA Ploieşti în dosarul de corupţie în care este cercetat Sebastian Ghiţă, susţine că îl cunoaşte pe Ghiţă de 20 de ani, infirmând astfel spusele deputatului care afirma săptămâna trecută că nu îl cunoaşte pe Pantea.

1101 afișări
Imaginea articolului Fostul director al Hidro Prahova, pe care Ghiţă a spus că nu îl cunoaşte: Ne cunoaştem de 20 de ani

Sebastia Ghita (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Dumitru Pantea a fost audiat la DNA Ploieşti, în calitate de suspect în dosarul de corupţie în care sunt inculpaţi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Pantea a afirmat, la finalul audierilor, că îl cunoaşte pe Sebastian Ghiţă de 20 de ani, infirmând astfel spusele deputatului care afirma săptămâna trecută că nu îl cunoaşte pe Pantea.

”Ne cunoaştem de 20 de ani”, a spus Dumitru Pantea, întrebat dacă îl ştie pe Sebastian Ghiţă.

De asemenea, întrebat dacă Ghiţă a minţit când a afirmat că nu se cunosc, Pantea a spus: ”Nu ştiu dacă a minţit, eu nu l-am auzit”.

Fostul director general al SC Hidro Prahova, care s-a pensionat la scut timp de la deschiderea dosarului lui Iulian Herţanu, a mai spus că în acest caz există denunţuri făcute de reprezentanţi ai unor firme care au participat la licitaţii în calitate de ofertanţi şi care au pierdut, aceştia făcând sesizări la DNA fiindcă au presupus că a fost favorizat un anume ofertant.

Sebastian Ghiţă a afirmat, în 25 iunie, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că nu îi cunoaşte pe funcţionarii firmei Consiliului Judeţean Prahova, SC Hidro Prahova, şi că, în acest context, nu avea cum să facă presiuni asupra lor pentru ca asocierea din care făcea parte firma lui Iulian Herţanu, SC Grossmann Engineering Group, să obţină contractul şi să deconteze fonduri europene derulate prin Hidro Prahova.

”Această chestiune Grosmann nici nu ştiu dacă mai are vreun prejudiciu. Nici nu ştiu dacă atunci când au făcut expertiza tehnică nu cumva nu au descoperit că lucrările erau făcute, că evită să spună domnii procurori. Dar, dacă mă întrebaţi, ceea ce au inventat atunci cu Grossmann şi cumnatul lui Ponta că nu şi-a făcut lucrările, astăzi, văd în expertiză că nu-i aşa. Astăzi văd că ei efectuaseră 70 la sută din lucrări şi primiseră 30 la sută din bani. (…) Mai ştiu şi am mai spus faptul că eu l-am cunoscut pe cumnatul prim-ministrului după doi ani. Că nu am cunoscut niciun funcţionar de la Hidro, nici astăzi nu-i cunosc. Nici pe martorii lor, nici pe martorii sub acoperire, nici pe funcţionari. Eu nu i-am cunoscut, darămite să numesc în funcţii sau să fac presiuni. Nici astăzi principalul denunţător care este protejat de procuratură, acel domn care a făcut Prahova să piardă 160 de milioane de euro, nici astăzi acel om nu este verificat de procurori”, afirma Sebastian Ghiţă la ieşirea de la DNA, unde procurorii l-au anunţat că au extins urmărirea penală împotriva sa pentru noi fapte de corupţie.

Întrebat cine este acel om care este principalul denunţător, Ghiţă a răspuns: ”Domnul acesta, Pantea”, referindu-se la Dumitru Pantea, fostul director al SC Hidro Prahova din perioada în care s-au încheiat contractele care fac obiectul anchetei DNA.

”Acest domn Pantea nu s-a întâlnit absolut niciodată cu mine, nu mă cunoaşte”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

În documente ale DNA obţinute de MEDIAFAX apar interceptări ale unor discuţii dintre Sebastian Ghiţă şi Dumitru Pantea.

Marţi, la DNA Ploieşti, a fost audiată în calitate de martor şi directorul economic al SC Hidro Prahova, Cătălina Bozianu, care la ieşire a declarat că nu putea să nu facă deconturile către SC Grossman Engineering Group, firma lui Iulian Herţanu, atât timp cât o factură avea toate vizele şi era asumată de către dirigintele de şantier.

În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herţanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanţei supreme. Ulterior, el a fost pus sub control judiciar, pentru evaziune fiscală, deturnare de fonduri europene, constituire de grup infracţional.

În acelaşi dosar, au mai fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici