Fostul director al Petromservice, trimis în judecată pentru bancrută frauduloasă

Fostul director general al Petromservice, Gheorghe Şupeală, şi alte două persoane au fost deferiţi justiţiei pentru bancrută frauduloasă, într-un dosar legat de reorganizarea judiciară a companiei şi de plata unei tranşe de peste trei milioane de euro dintr-o creanţă falsă, potrivit PICCJ.

402 afișări
Imaginea articolului Fostul director al Petromservice, trimis în judecată pentru bancrută frauduloasă

Fostul director al Petromservice, trimis în judecată pentru bancrută frauduloasă (Imagine: Shutterstock)

Alături de Şupeală, au fost trimise în judecată Doina Milu şi Elena Radu, reprezentante ale RVA Insolvency Specialists SPRL - administratorul judiciar al PSV Company (fosta Petromservice), se precizează într-un comunicat de marţi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În cadrul procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei PSV Company (fosta Petromservice), administratorul judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL a dispus înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor a creanţei numitei A.B., în valoare de 6.900.000 euro, ca o creanţă pură şi simplă, deşi aceasta era afectată de o condiţie suspensivă neîndeplinită, susţin procurorii.

"Creanţa numitei A.B. a fost înscrisă în lista creanţelor prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi înfăţişată în tabelul creditorilor ca o creanţă datorată, deşi suma era nedatorată, iar fapta a fost săvârşită în frauda creditorilor. Fără consemnarea în fals a creanţei numitei A.B. şi înscrierea în lista creanţelor a acestei sume, societatea nu îşi putea desfăşura activitatea, iar acest fapt a avut drept consecinţă plata către A. B. a unei prime tranşe de 14.044.603 de lei (peste trei milioane de euro), la data de 5.09.2011", se mai arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti.

Gheorghe Şupeală este cercetat şi într-un dosar privind fraudarea Petromservice, alături de Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, fostul director financiar al Petromservice, Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu. Pentru toţi aceştia, acuzaţi de delapidare, complicitate la delapidare şi spălare de bani, Tribunalul Bucureşti a emis, la 8 noiembrie 2011, mandate de arestare preventivă, însă, şase zile mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea lor în libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici